Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Unde vor vota moldovenii…

DOC Unde vor vota moldovenii din Italia la prezidențiale și referendum

Foto: Mariana Birdu

În Republica Italiană, acolo unde ar fi stabiliți cu traiul circa 300 de mii de cetățeni moldoveni, vor fi deschise 60 de secții de votare pentru organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului privind aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. 

Astfel, conform datelor publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC), două secții de votare vor fi deschise la Roma, două la Milano, două în Padova, două în Veneția, dar și în alte orașe din țară.

Moldovenii stabiliți cu traiul la Roma își vor putea exercita dreptul la vot la adresele: 00135, Via Francesco Cherubini 27 și 00185, Via Galileo Galilei 53 (Casa del Municipio). Cei din Milano vor putea merge la secțiile de votare aflate pe următoarele adrese: Via Lorenteggio 270A și Via Boscovich, 42. 

Conaționalii noștri care locuiesc în orașul Padova vor putea vota pe adresele: Via Palestro 32 A, sediul Consulatului R. Moldova la Padova, dar și la Via Alessandro Prosdocimi 2, Sala Nilde Iotti.

Cetățenii moldoveni cu drept de vot, care se află în orașul Verona, își pot exercita dreptul la vot la Centro circoscrizionale di Via F. Brunelleschi, n. 12 și Sala polifunzionale San Massimo di Via G. Anselmi 7/A. Cei stabiliți în Parma la – Via Emilia Ovest, 18 (Sala Civica San Pancrazio) și Via Bizzozero, 19A (Sala Civica Barchessa).

Lista integrală a secțiilor de votare deschise în Italia:

Sursa: document CEC

Pe 20 octombrie 2024, în R. Moldova vor avea loc alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.

CEC a decis deschiderea a 231 de secții de votare în străinătate în 37 de țări, adică cu aproape 100 de secții mai multe față de ultimul scrutin prezidențial. 

Cele mai multe secții vor fi deschise în Italia – 60 la număr, urmată de Germania, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, SUA și România. În 16 țări, printre care, Azerbaidjan, Belarus și Republica Bulgară, vor fi deschise câte o secție de votare. În Rusia vor fi deschise două secții de votare deși inițial, CEC solicitase deschiderea a cinci secții. 

Pentru secțiile de votare din străinătate, CEC a tipărit câte 852.200 de buletine de vot pentru fiecare scrutin. Cele mai multe buletine de vot au fost tipărite pentru Republica Italiană – peste 241 de mii de buletine de vot, Republica Federală Germania – 135 de mii de buletine de vot și Republica Franceză – 94,2 mii de buletine, pentru fiecare tip de scrutin.

Cele mai puține buletine de vot au fost tipărite pentru secția de votare din Japonia – 300 buletine, Republica Populară Chineză – 400 buletine¸ Letonia și Emiratele Arabe Unite – câte 500 buletine de vot, pentru fiecare tip de scrutin.