Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Abrogarea Legii cetățeniei prin…

DOC Abrogarea Legii cetățeniei prin investiții, votată în lectura a doua

Imagine-simbol

Cu 80 de voturi, a fost aprobată abrogarea Legii cetățeniei prin investiții, în cea de-a doua lectură. Totuși, cererile depuse până la adoptarea prezentei legi vor fi examinate în modul stabilit de Guvern. Legea va intra în vigoare la 1 septembrie 2020 odată cu expirarea termenului moratoriului privind acordarea cetățeniei R. Moldova.

În luna iunie 2019, deputații ACUM și PSRM au votat abrogarea legii cetățeniei prin investiție doar în prima lectură.

În luna februarie anul curent, la propunerea Blocului ACUM, deputații au votat în cea de-a doua lectură instituirea moratoriului asupra Legii privind cetățenia prin investiție. Deși în prima lectură s-a votat aplicarea moratoriului până la sfârșitul anului 2020, Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică a propus modificarea acestui termen, prin aplicarea moratoriului până la 1 septembrie 2020.

În timp ce autorităţile prezintau Programul drept „o şansă unică” prin care vor fi atrase investiţii de 1,3 miliarde de euro, experţii anticorupţie, dar şi deputaţi din opoziţie, declarau anterior că oferirea cetăţeniei unor investitori străini comportă riscuri majore pentru securitatea statului şi ar putea afecta regimul liberalizat de vize cu UE, de care beneficiază R. Moldova.

Proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, care făcea posibilă acordarea cetăţeniei R. Moldova unor cetăţeni străini sau apatrizi în schimbul investiţiilor (Legea cetăţeniei prin investiţie), a fost înregistrat la Parlament pe 1 decembrie 2016, de către un grup de deputaţi din care făcea parte Andrian Candu, colegii săi democraţi Sergiu Sârbu, Igor Vremea, Corneliu Padnevici şi liberalul Roman Boţan.

Pe 16 decembrie 2016 proiectul de lege a fost votat în lectura a doua. Peste 5 zile, modificările legislative au fost promulgate de preşedintele Nicolae Timofti, iar pe 27 decembrie au fost publicate în Monitorul Oficial.

La aproape un an de la adoptarea modificărilor legislative, în octombrie 2017, prin Hotărâre de Guvern, a fost aprobat „Regulamentul cu privire la dobândirea cetăţeniei prin investiţie”, iar în martie 2018, Ministerul Economiei şi Infrastructurii (MEI) a publicat un proiect de hotărâre pentru modificarea respectivului regulament.

Ziarul de Gardă a scris anterior că concomitent cu modificările efectuate de Guvern la „Regulamentul cu privire la dobândirea cetăţeniei prin investiţie”, şi în Parlament se pregăteau modificări legislative pentru a facilita acordarea cetăţeniei contra investiţii. Astfel, la iniţiativa unui grup de deputaţi PDM, a fost modificată şi completată „Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte” şi „Legea cetăţeniei R. Moldova”.

Câteva amendamente propuse atunci de Eugeniu Nichiforciuc, deputat PDM, cu câteva zile înainte de votarea în a doua lectură, au creat tensiuni în interiorul Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului, ceea ce a dus la demisia deputatul liberal Roman Boţan, pe atunci preşedinte al Comisiei, fiind nemulțumit de modificările prezentate.

Până la urmă, toate propunerile au devenit lege după şedinţa din 31 mai 2018, când proiectul a fost votat în lectură finală cu suportul a 54 de deputaţi.

Pe 28 februarie anul curent, la propunerea Blocului ACUM, deputații au votat în cea de-a doua lectură instituirea moratoriului asupra Legii privind cetățenia prin investiție. Deși în prima lectură s-a votat aplicarea moratoriului până la sfârșitul anului 2020, Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică a propus modificarea acestui termen, prin aplicarea moratoriului până la 1 septembrie 2020.

Conform proiectului votat, cererile privind dobândirea cetățeniei prin investiție depuse până la data intrării în vigoare a Legii nr.107/2019 pentru instituirea moratoriului vor fi examinate în modul stabilit de Guvern, iar termenul contractelor de prestare a serviciilor publice de elaborare, implementare şi promovare internaţională a Programului de dobândire a cetăţeniei prin investiţie pentru Guvernul Republicii Moldova cu agenţii acreditaţi se va prelungi cu o perioadă egală perioadei moratoriului.

Moratoriul va fi prelungit pentru examinarea acestei Legi și pentru luarea unei decizii finale cu privire la Programul de dobândire a cetățeniei din investiții.

Primul moratoriu de patru luni a intrat prima dată în vigoare la 23 august 2019, fiind ulterior prelungit până la 20 februarie.

În luna iunie 2019, deputații ACUM și PSRM au votat abrogarea legii cetățeniei prin investiție doar în prima lectură.