Principală  —  IMPORTANTE   —   Din prima sursă: moldoveanul rănit…

Din prima sursă: moldoveanul rănit în Gaza este în stare stabilă, dar e necesară o anchetă cu privire la explozia care a atacat complexul ONU

Foto: UNRWA

Tânărul din Republica Moldova, care a fost rănit pe data de 19 martie în Gaza, este în stare stabilă, după ce a suportat câteva operații, fiindu-i amputată o parte din picior. Una dintre rudele sale, care este acum lângă el, a declarat pentru ZdG că cea mai dificilă situație a trecut, dar va fi nevoie de foarte multă muncă de recuperare. Potrivit ei, tânărul a suportat răni la ambele picioare în urma exploziilor. Dar chirurgii din cele 2 spitale în care a fost tratat au luat măsuri prompte și starea de sănătate este stabilizată acum. Totuși, tânărul moldovean susține că își datorează salvarea unui alt concetățean moldovean, care a acționat profesionist imediat după deflagrație, ajutându-l mult până în momentul în care a venit ajutorul medical specializat. 

Familia tânărului rănit susține că așteaptă rezultatele investigațiilor internaționale cu privire la acest atac. ”Nu se știe exact cine a tras în complexul ONU, incidentul se investighează și așteptăm rezultatele investigațiilor,” susține persoana apropiată cetățeanului moldovean, care transmite că asta ar fi și solicitarea lui. 

Amintim că miercuri, 19 martie, un complex al Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Deir Al Balah a fost lovit de un tanc. Purtătorul de cuvânt al instituției, Stéphane Dujarric, a declarat că în urma atacului o persoană a decedat, iar altele șase, printre care și un moldovean, au fost grav rănite. „Loviturile au curmat viața unui coleg al ONU din Bulgaria și au lăsat alte șase persoane – din Franța, Moldova, Macedonia de Nord, Palestina și Regatul Unit – cu răni grave, unele dintre ele punându-le viața în pericol”, a declarat Dujarric. 

Comunicatul ONU specifică că ar fi vorba de un tanc israelian. În acelaș text se spune că ONU a luat o decizie dificilă de a-și reduce efectivul din Fâșia Gaza, deoarece nu a fost respectată convenția internațională de a nu ataca facilitățile ONU.

Secretarul general al ONU cere o anchetă „completă, aprofundată și independentă” asupra atacului mortal, protejarea tuturor vieților civile în timpul reluării luptelor dintre forțele israeliene și Hamas și reluarea livrărilor de ajutoare.

Misiunea umanitară ONU se afla în Gaza pentru a ajuta civilii din Gaza, afectați de război. Printre ei se află reprezentanți ai multor state europene, inclusiv câțiva tineri din Republica Moldova. În afară de tânărul rănit în Deir Al Balah, ceilalți cetățeni moldoveni sunt în afara oricărui pericol, susține ruda tânărului spitalizat, care de câteva zile se află lângă el într-un spital din Israel. 

Ieri, un birou al Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) din Rafah (Gaza) a fost avariat de un proiectil exploziv, deși era clar marcat și notificat tuturor părților. Astăzi CICR a lansat un comunicat prin care ”condamnă ferm atacul asupra sediului său și reiterează necesitatea respectării spațiilor și operațiunilor umanitare”.