Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Pentru Moldova, soarele nu a răsărit de la Est niciodată” (Marea Britanie)
Stimate Dle Președinte,
mă adresez în calitate de cetățean al R. Moldova din electoratul paralel. Mă aflu în Regatul Unit al Marii Britanii, monarhie constituțională cu o democrație parlamentară. Sunt plecată din R. Moldova de 14 ani, din cauza corupției. Urmăresc cu atenție ce se întâmplă în R. Moldova și sunt implicată civic aici, în diaspora.
De când sunt plecată, tot ce am obținut a fost prin merit, fără cumătrism și nepotism. Acest lucru se întâmplă într-o democrație. Sper că vreodată veți întelege ce înseamnă democrația într-un stat.
După turul 1, cand ne-ați alintat cu sintagma „electorat paralel”, nu m-ați socat deloc. Din contra, chiar mă asteptam la „complimente” la adresa diasporei, pentru că ați reacționat emoțional. V-ați supărat pentru că nu v-ați atins țelul și pentru că pierdeți influență. Iar asta pentru că cetățenii se trezesc la realitate, înteleg că 500 de lei îi pun în buzunar pentru un vot dat dvs., iar pe termen lung au înteles că nu câștigă nimic. Și acum îmi stă îin minte imaginea cu doamna în lacrimi, adusa organizat la o secție, plătită și lăsată în stradă.
E RUȘINOS că vă adresați în modul ăsta diasporei. Diaspora care trimite remitențe în R. Moldova, sumă ce corespunde cu 15% din PIB-ul anual al statului, vrea justiție corectă, transparență, meritocrație și, mai ales, să fie lângă familia lor. Iar tot ce primeste înapoi sunt complimente de tipul „electorat paralel”.
Stimate dle Președinte, eu nu aveam așteptări mari de la dvs. în calitate de șef al statului. Îmi amintesc cum în 2016, dupa ce am stat în coadă 5 ore la Londra, nu am reusit să votez și, venind spre Birmingham, am plâns pentru că… diaspora era pornită să facă o schimbare și i s-a încălcat dreptul la vot.
După patru ani, după multă implicare civică, spun iarăși că acest lucru NU TREBUIE să se repete. Un englez mi-a zis odată: „Voi sunteți un popor deștept condus de niște proști, iar noi suntem un popor mediocru condus de niște deștepți”. E adevărat sau ba, numai timpul ne va arăta. Vreau să pot să revin acasă, atunci când va funcționa legea, când va exista meritocrație, transparență și posibilitate de dezvoltare; când oamenii vor contribui la schimbare, când vor ști că schimbarea vine de la ei înșiși, nu trebuie să aștepte un salvator.
Eu vreau schimbare, la fel ca și majoritatea diasporei. Eu vreau un Președinte care să mă reprezinte acasă și peste hotarele ei. Eu vreau un Președinte care să inspire, un lider care să adune multitudinea de etnii din R. Moldova, nu să îi dezbine. M-am săturat de manipulare, informații false și frică. Iar dvs. asta faceti: manipulați cu informație și băgați frica în cetățeni.
Noi am plecat de acasă din lipsuri, din dezgust față de corupție și injustiție. Nu trece O SINGURĂ ZI fără ca dorul să fie mai dor și lacrimile să fie mai lacrimi. Un președinte adevarat adună lumea, nu o dezbină. Eu mi-aș dori ca aceste cuvinte – manipulare, frică, șantaj să rămână în trecut. Folosesc cuvinte simple și afirmații corecte, pentru a demonstra că ceea ce se întâmplă în Moldova există în Vestul Europei în cărtile de istorie.
Pe final, indiferent de pandemie, ploaie, vânt, izolare totală, noi, diaspora o să ieșim la vot. Și mai știm un lucru: Cine râde la urmă, o face pentru că are umor. Iar umorul e un semn de inteligență.
Din electoratul paralel,
Mariana Plămădeală, Marea Britanie
Din aceeași serie, citiți și:
- Diaspora răspunde: Scrisoare către președinte, dintr-o lume paralelă (Olanda)
- Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Nu trebuie să vă cereți scuze, nici nu avem nevoie de ele” (Italia)
- Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Sunt plecată de 14 ani din țară, haideți să vă spun pentru ce votez eu” (Belgia)
- Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Acest electorat paralel, pe 15 noiembrie 2020, va da lovitura de grație” (Austria)