Diaspora răspunde: „Electoratul paralel va vota conștient” (Germania)
Noi suntem diaspora, suntem cei care am fost umiliți de așa zisul „Președinte al tuturor”. Olecuță specialist în toate, ne-Președintele nu a pus preț pe un sistem funcțional de combatere a pandemiei și nici a sărăciei care ne mistuie de 30 de ani „independenți”.
Ne-a batjocorit și criticat pentru dorința să revenim acasă, spunându-ne că odată ce am plecat, acolo să rămânem. Ne-a criticat pentru speranța într-un viitor mai bun al țării unde ne-am născut și unde ne este sufletul plin de durere.
Cel mai grav este că aceste acuzații vin nu doar din partea așa-zisului președinte, dar și de la mulți conaținali, care cu siguranță au părinți, copii, nepoți, plecați undeva departe de casă pentru a le asigura un trai decent.
Atâtea dovezi deschise, cu „culiokul”, cu înjurături față de popor… Nu a reușit bine să-și asume rolul de președinte, că deja ne amenința „să nu ne jucăm cu focul”. Au urmat multe altele, dar nu cred că are rost sa răsfoim acum arhiva.
În toți acești patru ani, s-a odihnit in cele mai scumpe locații, pe banii acestui popor „paralel”, pe banii acestei țări unde menirea lui era să facă ordine și în care, între timp, mureau oamenii de foame.
Când întrebi alegătorii „pro roșu”, în baza cărui criteriu este venerat un președinte, fără folos în patru an, ei răspund că are familie. Oare doar asta contează, ca să poți conduce un stat? Absurdul e că, în pofida tuturor nelegiuirilor, mai sunt oameni care cred în el și-i dăruiesc votul.
Haideți acum să ne construim podul revenirii într-o țară prosperă și cu viitor luminos, iar peste hotare să plecăm doar în vacanțe, pentru a descoperi lumea. Moldova, votează-ți conștient soarta!
Ecaterina Cotruță, Germania
Din aceeași serie, citiți și:
- Diaspora răspunde: Scrisoare către președinte, dintr-o lume paralelă (Olanda)
- Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Nu trebuie să vă cereți scuze, nici nu avem nevoie de ele” (Italia)
- Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Sunt plecată de 14 ani din țară, haideți să vă spun pentru ce votez eu” (Belgia)
- Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Acest electorat paralel, pe 15 noiembrie 2020, va da lovitura de grație” (Austria)
- Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Pentru Moldova, soarele nu a răsărit de la Est niciodată” (Marea Britanie)
- Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Noi nu uităm niciodată de unde am pornit”