Deși spune că s-a întâlnit cu Stoianoglo la „inițiativa” candidatului la prezidențiale, Ceban o invită pe Sandu la Primărie pentru „discuții”
Primarul „proeuropean” al Chișinăului, Ion Ceban, care a ajuns la Primărie din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), a anunțat că a avut joi, 24 octombrie, înainte de turul II al alegerilor, o „întrevedere și discuții” cu candidatul susținut de aceeași formațiune politică în cursa pentru funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo.
Ceban a menționat că întâlnirea ar fi avut loc „la inițiativa candidatului la funcția de președinte”, dar a invitat-o public pe Maia Sandu să vină și ea „pentru discuții”.
Acesta s-a arătat „ferm în dezvoltarea Chișinăului și al R. Moldova pe calea sa spre integrarea europeană”, dar a venit cu acuzații grave față de organele de drept: „am vorbit despre acel control inițiat din partea organelor de stat asupra primarilor localităților și fabricarea de dosare de integritate care sunt vădit politice”.
Deși infrastructura și alte domenii nu intră în atribuțiile unui șef de stat, edilul a spus că „a venit cu propuneri pe care să le analizeze pe viitor și să le ia în calcul”:
- „Realizarea proiectului de țară de construcție a centurii Chișinău.
- Instituirea poliției comunitare în toate localitățile din Republica Moldova.
- Promovarea și aprobarea proiectului referitor la parcările în Chișinău și în toată țara.
- Revenirea la subiectul propus de noi privind impozitele persoanelor juridice care să rămână în proporție de 50 la sută în bugetul local al municipiului Chișinău și Bălți, deoarece actualmente, în raport cu alte localități, cele două municipii sunt abordate discriminatoriu”.
În plus, a menționat că a propus, în calitate de vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), recomandările și apelul primarilor care au fost făcute și la alegerile parlamentare precedente cu privire la recunoașterea și includerea subiectului descentralizării și autonomiei locale în calitate de prioritate guvernamentală.
„Suntem deschiși pentru discuții și cu candidatul la funcția de președinte, Maia Sandu și o invităm, la fel, la Primăria Chișinău pentru a discuta”, a notat Ceban.
Și Stoianoglo a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, afirmând că, „la inițiativa sa, a avut o întâlnire constructivă cu primarul general al capitalei, Ion Ceban”.
„Am discutat punctual despre problemele prioritare care necesită soluții eficiente: realizarea centurii orașului, dezvoltarea parcărilor urbane și rolul esențial al primarilor în administrarea locală.
În plus, am abordat o problemă de o gravitate aparte: persecutarea politică a primarilor prin fabricarea dosarelor la comandă, cu o evidentă motivație politică. Aceste acțiuni nu fac decât să compromită administrația locală și să creeze presiuni nejustificate asupra liderilor comunităților.
Am stabilit că vom continua comunicarea pe marginea acestor subiecte, precum și a altor probleme care afectează dezvoltarea și autonomia autorităților locale, pentru a găsi soluții echilibrate și eficiente”, a scris Stoianoglo.
Primarul capitalei, Ion Ceban, care este și președinte al unui partid declarat proeuropean care a fost participant la referendum, dar despre care ZdG a scris anterior că nu a fost vocal și nu a făcut semnificativ campanie electorală pentru referedum, a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare după prezentarea rezultatelor preliminare.
Edilul a declarat că „i-a lăsat să arate că nu pot”, fără să dea nume. Totodată, acesta a spus că este mândru de Chișinău, unde 348 700 de persoane au ieșit la vot, dar nu a precizat dacă se referă la votul pozitiv pentru referendum sau la faptul că aproape 50% din cei care au participat la scrutine au votat pentru Maia Sandu.
„Nu există ai noștri și ai voștri, suntem un tot întreg. Încetați să învinuiți cetățenii din țară și pe cei de peste hotare pentru nereușitele voastre. V-am lăsat, în această campanie prezidențială, să arătați că nu puteți. Trageți concluzii, iar noi continuăm să muncim. Mândru de Chișinău”, a spus Ion Ceban, pe rețelele de socializare.
Ceban a expediat duminică dimineață în adresa ZdG o cerere prealabilă, în contextul unui articol despre tăcerea primarului privind referendumul, în care a indicat că redacția ar fi avut drept „scop manipularea opiniei publice în ziua scrutinului referitor la fapte”.
Deși articolul era despre activitatea edilului în particular, nu doar a Mișcării Alternativă Națională (MAN), în cererea prealabilă Ion Ceban susține că „peste 300 de membrii MAN au comunicat activ în majoritatea localităților din țară cu oamenii, au explicat de ce este important de a participa la acest referendum și care sunt consecințele juridice și politice acestuia și au repartizat circa 300 000 de materiale electorale cu invitația de a participa la referendum și de a alege opțiunea „DA””.
Astfel, Ziarului de Gardă i s-a solicitat să șteargă articolul de pe toate platformele și să își ceară scuze publice.
Cum s-a votat în capitală: într-un sector, peste 51% din alegători au ales „Nu” la referendum
Potrivit datelor de pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC), 55,98% din participanții la scrutin din capitală au votat pentru calea europeană a R. Moldova.
Mai exact, 195 215 de alegători au pus ștampila în drept cu „Da” la referendum, în timp ce 153 492 de chișinăuieni și-au dat votul pentru opțiunea „Nu”. Din cele 5 sectoare ale capitalei, doar la Botanica au predominat, cu 51,39%, cei care sunt împotriva aderării R. Moldova la UE.
În suburbii, procentajul celor care susțin aderarea la UE este mai mare – 63,20%, după ce peste 42 300 de voturi au fost „pro”, iar peste 24 600 au fost „contra”.
În cadrul prezidențialelor, 48,32% din chișinăuienii care au ieșit la vot au susținut-o pe Maia Sandu. Pe locul doi s-a clasat Alexandr Stoianoglo, care a acumulat 28,30% din voturi, fiind urmat de Renato Usatîi, cu 8,28%, Irina Vlah, pentru care au votat 5,48%, Vasile Tarlev și Ion Chicu , ambii acumulând peste 2,5%. Restul candidaților au acumulat până la 2 puncte procentuale și mai puțin.
Cele mai puține voturi în capitală le-a acumulat Andrei Năstase, care la alegerile locale anticipate din 2018 a reușit să-l depășească pe Ion Ceban. Totuși, acesta nu a mai devenit primar de Chișinău, deoarece instanța de judecată, prin Rodica Berdilo, a decis să nu valideze rezultatele scrutinului, după ce a constatat că un filmuleț video postat de Năstase pe Facebook în ziua alegerilor a fost în măsură să influențeze opțiunea alegătorilor.
Cum (nu) a făcut campanie primarul capitalei pentru referendumul privind integrarea europeană
Primarul Ion Ceban și-a exercitat dreptul la vot în dimineața zilei de duminică, 20 octombrie. Ion Ceban și soția sa au fost întrebați de funcționarii electorali dacă votează pentru ambele scrutine, prezidențial și referendum, și ambii au luat cele două buletine de vot. La ieșirea din secția de votare, Ion Ceban nu a declarat nimic legat de referendumul republican privind integrarea europeană a R. Moldova.
Ceban a declarat că a votat „pentru prezentul și viitorul copiilor noștri”, pentru ca toți cetățenii, „cu toții, să avem un trai mai bun, salarii decente, venituri care să permită oamenilor să trăiască acasă, în pace, confortabil, și să poată facă față acelor provocări care sunt fața noastră, a tuturor”.
Deși Partidul său „Mișcarea Alternativa Națională” s-a înregistrat în calitate de participant la referendumul privind integrarea europeană a R. Moldova cu opțiunea „Pentru”, Ion Ceban nu a fost un promotor foarte activ al acestei opțiuni.
Primarul capitalei face numeroase postări zilnic pe pagina sa de Facebook, precum și pe blogul său, dar în perioada campaniei electorale el nu a publicat îndemnuri de participare la referendum și nici de a răspunde afirmativ întrebării din buletinul de vot, care se referă la introducerea în Constituția R. Moldova a faptului că aderarea la Uniunea Europeană este „obiectivul strategic” al R. Moldova, iar identitatea poporului R. Moldova este „europeană”.
În această perioadă MAN și Ion Ceban au organizat un singur eveniment public, mai exact o conferință de presă, la 11 octombrie 2024, în cadrul căreia primarul Chișinăului a declarat că ideea de integrare europeană a Republicii Moldova a fost introdusă în programul politic al Partidului MAN, dar că „acest deziderat nu trebuie folosit doar în campaniile electorale, ci trebuie să devină idee națională, așa cum am propus de la bun început”. Potrivit lui, MAN ar fi derulat o amplă campanie de informare a cetățenilor din întreaga țară, în vederea promovării beneficiilor aderării la Uniunea Europeană.
Nici pe pagina oficială a formațiunii, nici pe pagina de Facebook a partidului, nu sunt publicate informații sau fotografii de la alte evenimente de promovare a referendumului privind integrarea europeană a R. Moldova.
Pe pagina MAN, la rubrica Referendum 2024, este publicat doar un pliant cu informații despre referendum, în care cetățenii sunt îndemnați să voteze „Da”. Pliantul a fost tipărit la 20 septembrie 2024, cu un tiraj de 150 de mii de exemplare.