Principală  —  IMPORTANTE   —   Deputatul transfug Alexandr Nesterovschi, condamnat…

Deputatul transfug Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, este dat în căutare internațională

Sursa: IPN

Deputatul transfug Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, este dat în căutare internațională. Informația a fost confirmată pentru IPN de șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu. Nesterovschi este învinuit de corupere pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.

Parlamentarul nu a fost prezent la ședința de judecată, iar instanța a dispus anunțarea sa în căutare. În ziua în care și-a aflat sentința, presa rusă a scris că Nesterovschi a primit cetățenia Federației Ruse, iar parlamentarul a mulțumit „conducerii ruse pentru sprijin”. 

Miercuri, 19 martie 2025, deputatul transfug Alexandr Nesterovschi era așteptat în fața instanței pentru a-și afla sentința în dosarul în care este învinuit de corupere pasivă. Mai mulți protestatari, colegi de-ai lui Nesterovschi din Blocul Politic „Victorie” și susținători s-au adunat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru a afla sentința și pentru a protesta. Aceștia au scandat împotriva guvernării și în susținerea lui Nesterovschi. Totuși, Nesterovschi a fost cel absent de la ședința în care instanța a pronunțat sentința.

ULTIMA ORĂ/ Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de detenție. Deputatul transfug nu s-a prezentat la ședință și a fost anunțat în căutare

Întrebat înainte de ședință de ZdG dacă Nesterovschi se va prezenta, totuși, la pronunțarea sentinței, deputatul Vasile Bolea a replicat: „Ce, eu îi sunt mamă pentru a ști unde-i?”

Alexandr Nesterovschi a obținut cetățenia Federației Ruse cu puțin timp înainte de a-și afla sentința în dosarul de corupție. Informația a fost publicată de presa de la Moscova chiar în ziua în care instanța urma să pronunțe sentința în dosarul în care este vizat parlamentarul. 

Într-o declarație pentru RIA Novosti, Nesterovschi a mulțumit conducerii ruse pentru sprijin.

„Sunt recunoscător Rusiei pentru că mi-a oferit cetățenia”, a spus Nesterovschi. 

Avocatul acestuia, Anatolie Pitel, spune pentru ZdG că nu cunoaște când exact a fost semnat actul de oferire a cetățeniei Federației Ruse deputatului Nesterovschi, dar că, cel mai probabil, „procedura de oferire a cetățeniei s-a desfășurat într-o perioadă scurtă”.