Principală  —  IMPORTANTE   —   Declararea coletelor poștale internaționale, cu…

Declararea coletelor poștale internaționale, cu o valoare mai mare de 150 de euro, digitalizată. Precizările Serviciului Vamal

Sursa foto: Poșta Moldovei

De luni, 24 martie 2025, persoanele fizice vor putea declara online bunurile recepționate prin trimiteri poștale internaționale, pentru care trebuie achitate drepturile de import. Este vorba despre coletele cu o valoare mai mare de 150 de euro, dar care nu depășesc 1.000 de euro, informează Serviciul Vamal (SV) printr-un comunicat.

Noua soluție digitală, disponibilă pe portalul public al Serviciului Vamal (https://ecustoms.trade.gov.md/individual-person), ar urma să simplifice procesul de declarare, eliminând necesitatea apelării la serviciile de brokeraj și a deplasării la birourile/posturile vamale.

„Prin intermediul acestei platforme, utilizatorii vor putea completa și transmite declarația vamală în mod direct, având la dispoziție instrucțiuni clare privind informațiile necesare. Persoana care completează declarația este responsabilă pentru corectitudinea datelor introduse și răspunde pentru eventualele erori. Totuși, declarația poate fi verificată înainte de a fi transmisă și înregistrată în Sistemul Informațional Vamal.

După verificarea informațiilor de către funcționarul vamal și calcularea drepturilor de import, persoana va putea efectua plata acestora prin intermediul MPAY. Ulterior, după acordarea liberului de vamă, coletul va fi livrat direct la adresa indicată în momentul plasării comenzii”, se mai spune în comunicat.

Pentru a facilita utilizarea platformei, Serviciul Vamal a publicat un material video explicativ, care va ghida utilizatorii pas cu pas prin procesul de completare și depunere a declarației vamale.