Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   De Ziua Europei, președinta a…

De Ziua Europei, președinta a avut o discuție telefonică cu Volodimir Zelenski. Despre ce au discutat cei doi șefi de stat

Foto: Ludovic MARIN / AFP

Pe 9 mai, de Ziua Europei, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a avut o discuție la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Potrivit unui comunicat al președinției, subiectul discuției a fost inclusiv aderarea celor două țări la Uniunea Europeană.

„De Ziua Europei, o zi dedicată unității și păcii în întreaga Europă – pace pentru care Ucraina luptă curajos ca să o păstreze – am vorbit cu Președintele Zelenskyy. Am discutat despre următorii pași pentru aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană, despre cooperarea și securitatea regională”, a precizat președinta Maia Sandu. 

Totodată, în cadrul discuției șefa statului și-a confirmat participarea la Summitul pentru Pace în Ucraina, găzduit de Elveția în orașul Lucerna. Evenimentul se va desfășura în perioada 15-16 iunie 2024.

Summitul pentru Pace în Ucraina este convocat chiar de Ucraina.

„Nu dorim să ni se impună niciun format de negocieri, nicio „formulă de pace” a țărilor care nu sunt astăzi aici, care nu sunt în război. Este important ca inițiativa să vină din Ucraina”, a declarar în februarie, în timpul unui discurs la forumul „Ucraina. Anul 2024”, președintele Vladimir Zelenski.

Elveția a fost de acord să găzduiască Summitul. Președinta țării, Viola Amgerd, și-a exprimat speranța că acesta va putea confirma „tot ce a fost realizat” la întâlnirile anterioare pentru a discuta „formula păcii”.