Principală  —  Ştiri  —  Social   —   De la începutul anului 2024,…

De la începutul anului 2024, 34 de persoane au murit în accidentele rutiere produse din cauza nerespectării regimului de viteză

Foto: Poliția R. Moldova

În primele 6 luni ale anului 2024, din cauza nerespectării regimului de viteză stabilit pe segmentul de drum, în țară s-au produs 240 de accidente rutiere, soldate cu 34 de persoane decedate și 314 răniți, informează Poliția într-un comunicat.

Potrivit oamenilor legii, zilele trecute, pe traseul M2 (Chișinău-Ialoveni), mai mulți conducători auto au fost fixați cu aparatul de măsurat viteza TruCAM încălcând regimul de viteză.

Printre aceștia se numără și un șofer de 29 de ani, din Chișinău, care conducea un BMW cu viteza de 178 km/h. Un alt tânăr, de 21 de ani, originar din raionul Ialoveni, fiind la volanul unui Audi se deplasa cu viteza de 175 km/h.

În privința ambilor conducători auto polițiștii au aplicat sancțiunea suspendării exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de 60 de zile și amendă în mărime de 3 750 de lei.

Un alt șofer de 64 de ani din Edineț, la volanul unui Range Rover se deplasa pe traseul M2 cu viteza de 165 km/h. Pe același segment de drum, un bărbat de 29 de ani, conducând un Mercedes a fost fixat în timp ce se deplasa cu 156 km/h.

Drept pedeapsă, le-a fost suspendată exercitarea dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de 30 de zile, fiind amendați cu 2 250 lei.

În acest context, Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație.