Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   De ce „au dispărut” Ilan…

De ce „au dispărut” Ilan Șor și acoliții săi de pe Facebook? Precizările META

Compania americană Meta a declarat pentru Ziarul de Gardă că pagina de Facebook a oligarhului fugar Ilan Șor, precum și a acoliților săi, au fost blocate. Compania menționează că aceștia au fost atribuiți la „organizații și persoane periculoase”.

Meta afirmă că elimină orice conținut care conține elogierea, susținerea substanțială și reprezentarea lui Ilan Șor și a asociaților săi atunci când compania este informată despre aceasta.

Conform transparency.meta.com, politica companiei privind „organizații și persoane periculoase” stipulează că Meta nu permite prezența pe rețelele de socializare pe care le deține a organizațiilor sau a persoanelor care declară o misiune violentă sau care sunt implicate în acte de violență. „Evaluăm aceste entități pe baza comportamentului lor atât online, cât și offline”, punctează regulamentul.

Joi, 6 mai, oligarhul fugar Ilan Șor, deputata Marina Tauber, bașcana autonomiei găgăuze Evghenia Guțul și fostul jurnalist Alexei Lungu, instalat de Șor la cârma formațiunii „Șansă”, au rămas fără conturile oficiale de Facebook. De asemenea, este indisponibilă și pagina oficială a fostului partid „Șor”.

Serviciul de Securitate și Informații (SIS) afirmă că au semnalat problema „încă în 2023”.

SIS a informat, încă din 2023, compania Meta despre utilizarea de către persoanele afiliate factorului rus pentru promovarea dezinformarii și propagandei. Informațiile au vizat o lista de pagini anonime care promovau publicitate plătită din fonduri ilegale, în special în perioada alegerilor locale generale din 2023”, au declarat reprezentanții SIS pentru ZdG.

Totodată, este indisponibilă pagina „Simple Overkill”, gestionată de Veaceslav Valico, apropiat de-al lui Veaceslav Platon. Pagina lui Veaceslav Platon este, în continuare, disponibilă pentru utilizatorii rețelelor de socializare.

În perioada 25 aprilie – 24 mai 2024, controversatul om de afaceri Veaceslav Platon și fostul deputat fugar Ilan Șor au cheltuit aproximativ 31 de mii de euro pentru promovarea dezinformării pe Facebook, arată un raport al WatchDog.MD. Conform raportului, principalele manipulări promovate de aceștia sunt „Occidentul va implica Moldova în război”, „Rusia – principala piață de desfacere pentru agricultorii moldoveni”, „Războiul hibrid este un termen inventat de actuala guvernare pentru a lupta cu opoziția”.