Cutremurul de 7,4 din Taiwan a fost urmat de 130 de replici. Crește numărul victimelor
Cutremurul cu magnitudinea de 7,4 grade produs în Taiwan, a fost urmat de 130 de replici. Nouă oameni au murit și peste 900 sunt răniți după ce zeci de clădiri s-au prăbușit, transmite The Guardian.
Crește bilanțul victimelor în urma cutremurului din Taiwan. Sunt nouă morți și 934 de răniți. Autoritățile au transmis că au pierdut contactul cu 50 de persoane aflate în mai multe microbuze. Peste 70 de persoane sunt blocate într-o mină de cărbune. Din primele informații, nu sunt victime, au anunțat pompierii.
O clădire din Taipei s-a prăbușit, 57 de persoane fiind prinse printre dărâmături, scrie BBC. Până la această oră, cutremurul a fost urmat de 130 de replici.
Este cel mai puternic seism din ultimii 25 de ani.
Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova (MAE) precizează că printre victime nu există cetățeni moldoveni.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 15,5 km, chiar în momentul când oamenii se îndreptau spre muncă și școală, declanșând o alertă de tsunami pentru sudul Japoniei și Filipine, care a fost ulterior ridicată, notează Reuters.
Imaginile video în spațiul public au arătat salvatori care foloseau scări pentru a ajuta persoanele blocate să iasă pe geamuri, în timp ce în alte părți au avut loc alunecări masive de teren.
În Japonia, agenția meteorologică a estimat magnitudinea cutremurului la 7,7, precizând că mai multe valuri mici de tsunami au atins părți din prefectura sudică Okinawa, reducând totodată avertismentul de tsunami la o recomandare.
În Filipine, oficialii seismologi au avertizat locuitorii de pe coastă din mai multe provincii, spunându-le să se mute pe terenuri mai înalte.
Presa de stat chineză a declarat că seismul a fost resimțit în provincia Fujian din sud-estul țării, în timp ce un martor a declarat pentru Reuters că a fost resimțit și în centrul comercial Shanghai.