Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Cutiile negre ale avionului prăbuşit…

Cutiile negre ale avionului prăbuşit în Kazahstan au fost recuperate. Oficial american: un sistem rusesc ar fi lovit avionul din neglijență

Sursa: BBC

Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră că va face lumină privind cauza dezastrului în care au murit zeci de persoane, citează News.ro.

Semnele indică faptul că un sistem rusesc a lovit zborul Azerbaijan Airlines J2-8243 înainte ca acesta să se prăbuşească în apropierea oraşului Aktau, a declarat, joi, 26 decembrie oficialul american pentru CNN.

Este pentru prima dată când SUA oferă o evaluare privind prăbuşirea de miercuri, 25 decembrie, în care au murit cel puţin 38 din cele 67 de persoane aflate la bordul avionului.

Dacă indiciile preliminare se vor confirma, ar putea fi vorba despre un caz de confuzie, a afirmat oficialul SUA, unul în care unităţile ruse slab antrenate au tras neglijent, după folosirea dronelor de către Ucraina.

Autorităţie braziliene şi reprezentanţi ai producătorului avionului Embraer sunt aşteptaţi să ajungă, astăzi, 27 decembrie în Kazahstan, potrivit agenţiei de ştiri de stat din Azerbaidjan, în timp ce autorităţile încep să pună cap la cap evenimentele care au dus la prăbuşire.

Ce se știa inițial?

Inițial, ministerul kazah al Situațiilor de Urgență a informat că avionul operatorului Azerbaidjan Airlines zbura de la Baku (Azerbaidjan) la Groznîi (Rusia), dar din cauza ceții, a fost forțat să facă o aterizare de urgență, la trei kilometri de aeroportul Aktau din Kazahstan. 

Circa 50 de salvatori au fost trimiși la fața locului, pentru preluarea victimelor, stingerea flăcărilor și recuperarea trupurilor celor decedați.

The Guardian: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost ținta antiaerienei rusești. Preliminar, 32 de pasageri au supraviețuit

Autoritatea de supraveghere a aviației din Rusia a declarat că, din informațiile preliminare pilotul a decis să facă o aterizare de urgență după ce a lovit o pasăre.

Azerbaijan Airlines, a declarat că avionul Embraer 190 a efectuat o aterizare de urgență la aproximativ 3 km de Aktau, un hub de petrol și gaze de pe țărmul de est al Mării Caspice, transmite The Guardian. 

„Astăzi este o zi tragică ”, a spus compania aeriană pe rețelele de socializare. „Exprimăm cele mai profunde condoleanțe cu profundă tristețe familiilor și celor dragi ai pasagerilor și membrilor echipajului care și-au pierdut viața în prăbușirea aeronavei Embraer 190 în apropierea orașului Aktau.”