Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Curtea Constituțională a României amână…

Curtea Constituțională a României amână publicarea rezultatelor renumărate din turul I al alegerilor prezidențiale pentru mâine, 2 decembrie

Sursa: adevărul.ro

Procesul de renumărare a voturilor a fost finalizat. O parte din voturile exprimate în diaspora, în zone geografice extrem de îndepărtate, nu au fost numărate și nu au mai fost luate în calcul, în cadrul procesului de renumărare. Procesul de reverificare a tuturor buletinelor de vot are loc la solicitarea Curţii Constituţionale a României.

Conform unor surse Libertatea, candidata USR Elena Lasconi este în fața ocupantului locului trei, candidatul PSD Marcel Ciolacu, cu puțin peste 3.000 de voturi, scrie Libertatea

Deși s-a anunțat inițial că Curtea Constituțională a României (CCR) va face un anunț referitor la acest aspect după închiderea urnelor, duminică seară. CCR printr-un comunicat a decis să amâne publicarea rezultatelor renumărate pentru data de 2 decembrie 2024, la ora 17:00. 

„Ca urmare a numeroaselor solicitari din partea reprezentantilor mass-media, va precizăm ca, astazi, CCR nu va transmite niciun anunt si nicio comunicare. Nu este reala informatia ca se va face un anunt dupa ora 22:00. Urmatoarea comunicare a CCR va fi dupa sedinta programata pentru data de 2 decembrie 2024”, a declarat CCR.

CCR a cerut joi, 28 noiembrie, Biroului Electoral Central (BEC), renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. După câteva ore, Biroul Electoral Central a transmis că termenul de renumărare a fost fixat pentru ziua de duminică, 1 decembrie, adică în ziua alegerilor parlamentare.

Peste 9,2 milioane de voturi au fost înregistrate în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Conform rezultatelor, candidatul pro-rus, Călin Georgescu, și fosta jurnalistă Elena Lasconi, candidata Uniunii Salvați România (USR), vor lupta în turul doi pentru fotoliul de președinte al României, potrivit datelor publicate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă din România (AEP).

După procesarea a 100% din procesele verbale, Călin Georgescu a acumulat 2.120.404 dintre sufragii (22.94%), în timp ce Elena Lasconi – 1.772.503 de voturi (19,18 %).