„Cunoaștem obiectivele, actorii și tacticile aplicate”. SIS confirmă informațiile publicate de THE INSIDER
În contextul investigației realizate de către The Insider, reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate (SIS) menționează că datele din posesia instituției confirmă veridicitatea informațiilor prezentate de jurnaliști. Totodată, SIS reiterează că ține în vizor „riscurile de securitate și acționează pentru prevenirea potențialelor crize, împiedicarea tentativelor de imixtiune externă în afacerile interne ale țării”.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Daniela Mînzat, purtătoarea de cuvânt a SIS, a declarat că informațiile deținute de către instituție indică asupra unui „nivel fără precedent al intensității acțiunilor săvârșite de către Federația Rusă, orientate la ancorarea R. Moldova în spațiul său de influență”.
„(…) Cunoaștem obiectivele, actorii, instrumentele și tacticile aplicate la adresa proceselor democratice ale R. Moldova. În contextual investigației jurnalistice realizate de către The Insider, SIS menționează că datele din posesia instituției confirmă veridicitate informațiilor prezentate (…)”, a precizat Daniela Mînzat.
Publicația The Insider scrie că a accesat corespondența Telegram a fostului șef al Statului Major al R. Moldova, Igor Gorgan cu curatorul său de la Serviciul de informații militare a Forțelor Armate a Federației Ruse (GRU), colonelul Alexei Makarov – Gorgan a raportat în mod regulat despre situația politică din Moldova și a transmis date despre vizitele reprezentanților Ministerului ucrainean al Apărării, care au cumpărat echipament militar și obuze pentru forțele lor armate. „Mesajerul moldovenească” a funcționat în Statul Major până la sfârșitul anului 2021, până când președinta Maia Sandu l-a demis, scrie sursa citată.
Ancheta a fost realizată împreună cu publicația „Țara Mică”. Sursele citate scriu că în ajunul expulzării în masă a diplomaților spioni ruși din Moldova, în iulie 2023, a luat un loc de muncă la ONU. Folosind vechile sale legături în Ministerul Apărării al Moldovei, Gorgan rămâne un „informator important pentru GRU”.
„Mă pot întâlni cu oricine, sunt un om de acțiune, trebuie să merg mai repede înainte!!! Trebuie să mergem la pescuit și să discutăm totul! Trăim vremuri istorice! Și noi trebuie să facem această istorie!” – scrie în una din scrisorile generalului moldovean.
În legătură cu investigația apărută într-o publicație internațională, șeful cabinetului președintelui R. Moldova, Adrian Băluțel a declarat că „astfel de crime împotriva statului trebuie pedepsite în cel mai aspru mod pentru trădare de Patrie. În 2021 această persoană a fost destituită din funcție de Președinta Maia Sandu. Distincțiile de stat oferite acestuia în 2006 „Meritul Militar”, 2015 „Credință Patriei” și gradele militare vor fi retrase. Asemenea cazuri demonstrează că sunt imperios necesare o monitorizare continuă și o verificare minuțioasă în raport cu cei din instituțiile de apărare și de asigurare a securității statului. Astfel de infractori din interior contribuie la amenințările hibride la adresa statului Republicii Moldova. Tocmai de aceea, avem nevoie de instrumente mai eficiente de luptă împotriva acțiunilor de trădare de Patrie”, se arată în reacția lui Băluțel.