Cum poate fi recepționat ajutorul de 4900 de lei, acordat de Programul Alimentar Mondial. ZdG explică
Zeci de mii de familii vulnerabile din Moldova vor beneficia de asistență financiară de urgență, acordată în baza Memorandumului de înțelegere semnat la sfârșitul anului 2022 între Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) și agențiile ONU. În R. Moldova, plata ajutorului financiar de urgență, achitat din sursele Programului Alimentar Mondial (PAM) a început la 27 ianuarie 2023. Numeroși beneficiari spun că nu cunosc procedura prin care pot ridica acest ajutor și că li se solicită prezentarea unui cod, pe care ei nu îl dețin. ZdG explică procedura.
Suportul financiar va fi acordat sub formă de plată unică, în valoare de 4900 de lei, prin intermediul Poștei Moldovei și a altor prestatori de servicii de plată, care operează cu Western Union. Beneficiarii vor fi anunțați despre posibilitatea ridicării suportului financiar prin intermediul mesajelor telefonice scurte (SMS), în termen de 15 zile de la data primirii notificării.
MMPS recomandă ca, atunci când apar probleme legate de recepționarea celor 4900 de lei, beneficiarii să apeleze asistenții sociali din comunitățile lor sau să telefoneze la linia telefonică fierbinte gratuită a Programului Alimentar Mondial – 0 8001 08 90.
ZdG a apelat repetat la acest număr de telefon, dar nu a reușit să ia legătura cu vreun operator care ar da detalii despre modul de informare a beneficiarilor care nu pot recepționa codul prin SMS, neavând în posesie telefoane mobile.
La Poșta Moldovei am fost informați că persoanele care nu pot recepționa codul prin SMS vor fi informate prin aviz poștal, după care, cu avizul, vor trebui să se prezintre la oficiul poștal pentru a ridica banii.
Acum o săptămână, a fost luată decizia de a extinde programul de la 6 la 7 luni, fiind majorat și numărului de beneficiari. Pe lângă cei 39.926 de beneficiari inițiali, vor fi incluse în program încă 16 mii de persoane vulnerabile, numărul total al acestora ajungând la 56 de mii. Beneficiarii din lista adițională vor fi evaluați de comisiile locale, conform criteriilor stabilite și își vor primi banii odată cu încheierea procesului de verificare și aprobare, precizează MMPS.