Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cum au fost reflectate alegerile…

Cum au fost reflectate alegerile locale generale la TV și radio. CA a aprobat raportul de bilanț: 35 de avertizări publice și amenzi în sumă de 459 de mii de lei

Sursa foto: adevarul.ro

Consiliul Audiovizualului (CA) a aprobat în ședința de vineri, 1 decembrie, raportul de bilanț care sintetizează datele din cele 12 rapoarte cu privire la rezultatele monitorizării modului de reflectare a alegerilor locale generale din toamna acestuia an la TV și radio.

Potrivit unui comunicat emis de instituție, pentru prima dată, au fost supuse monitorizării toate serviciile media TV și radio ale căror declarații privind reflectarea alegerilor au fost aprobate de CA.

Pe durata campaniei, pentru încălcările atestate autoritatea de reglementare a aplicat 35 de avertizări publice și 55 de amenzi în sumă de 459 000 de lei. O parte din furnizorii de servicii media nu au respectat în totalitate Declarațiile privind reflectarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, unele servicii media nu au reflectat campania electorală, deși au declarat că o vor face, iar 6 posturi TV au reflectat-o, chiar dacă au notificat CA că nu vor participa la reflectarea acesteia. În zilele tăcerii: 04-05 noiembrie 2023 și 18-19 noiembrie 2023 posturile TV nu au admis agitație electorală.

În perioada 11 septembrie-22 octombrie 2023, au fost supuse controlului principalele buletine de știri din orele de maximă audiență pentru serviciile media de televiziune și radio ale căror declarații au fost aprobate de CA.

În perioada 23 octombrie-19 noiembrie 2023, CA a monitorizat serviciile media de televiziune incluse în lista „must carry” și furnizorii de servicii TV naționali generaliști sau de știri care au declarat că vor reflecta alegerile: Moldova 1, Cinema 1, Canal Regional Jurnal TV, ITV, Exclusiv TV, N4, PRO TV Chișinău, ORIZONT TV, R Live TV, TVR Moldova, TV8, TVC 21, Găgăuzia TV, Vocea Basarabiei TV, la capitolul respectării prevederilor art. 89 și 90 din Codul electoral și ale prevederilor art. 13 din Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA).

Astfel, pentru faptul că unele subiecte cu caracter electoral nu au fost incluse în rubrica „Electorala” și pentru reflectarea rezultatelor sondajelor de opinie în lipsa metodologiei utilizate și autorizării din partea Comisiei Electorale Centrale au fost sancționate 12 posturi de televiziune și radio cu amenzi în sună de 61 000 de lei.

Patru furnizori de servicii media nu au ținut cont de particularitățile reflectării alegerilor, continuând să nu marcheze subiectele cu caracter electoral cu semnul distinctiv „Electorala”, fiind sancționați cu amenzi a câte 5 000 de lei.

Un serviciu media, TVC 21, nu a respectat echitatea, echilibrul și imparțialitatea în reflectarea alegerilor, fiind sancționat de două ori cu 5 000 de lei și respectiv 10 000 de lei pentru încălcarea art. 89 alin. (2) din Codul electoral.

Un alt capitol supus controlului a fost asigurarea informării corecte – art. 13 din CSMA, în cadrul principalelor programe de știri și/sau emisiuni de informare electorală indicate în Declarații. În principal, abaterile au ținut de neprezentarea surselor imaginilor/înregistrărilor video ce nu aparțin redacției, lipsa mențiunilor „Arhivă, „Reluare” și „Direct”. 11 serviciile media au fost avertizate public, iar pentru încălcarea repetată a acelorași prevederi, au fost amendate cu câte 5 000 de lei.

CA menționează că alte abateri au ținut de neprezentarea în știri a principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, lipsa rigorii și acurateței, prezentarea părtinitoare a unor evenimente. Exclusiv TV, TVC 21, ITV, PRO TV Chișinău, Vocea Basarabiei TV, N4, Jurnal TV au fost avertizate public și amendate cu câte 5 000 de lei pentru încălcări repetate, iar TV-Găgăuzia sancționată cu 13 000 de lei.

Ca urmare a controalelor în baza petițiilor, Jurnal TV a fost sancționat repetat pentru încălcarea art. 90 alin. (2) din Codul electoral, PRO TV Chișinău pentru neasigurarea informării corecte, iar ATV și Bugeac FM pentru lipsa de imparțialitate și vizarea concurenților electorali în programe care nu au fost incluse în Declarație.

Un alt control a vizat reflectarea subiectelor electorale încadrate în rubrica „Alegeri locale generale 2023”, între 10-12 octombrie 2023, la 6 posturi care au informat CA că nu vor reflecta alegerile. Amenzile pentru încălcarea prevederilor art. 90 alin. (2) din Codul electoral au constituit de 72 000 de lei.

La solicitarea furnizorilor de servicii media, CA a aprobat modificarea declarațiilor privind politica editorială pentru reflectarea alegerilor pentru serviciile: TVC 21, Moldova 1, Radio Moldova, Orizont TV, Radio Orhei FM, ITV și TV 8.