Copiii din raioanele Călărași și Ialoveni pot beneficia de servicii stomatologice gratuite
De ieri, 4 decembrie, și până pe 8 decembrie, echipele mobile de stomatologi se vor afla patru localități din raioanele Călărași și Ialoveni. Specialiștii vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor, potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Astfel, săptămâna curentă, echipele mobile de stomatologi se vor afla:
– în perioada 4–6 decembrie – în Pârjolteni, Călărași;
– în zilele de 7 și 8 decembrie – în Horodiște, Călărași;
– pe 4 și 5 decembrie – în Hansca, Ialoveni;
– în intervalul 6–8 decembrie – în Molești, Ialoveni.
„Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Săptămâna trecută, peste 240 de copii au fost consultați de medicii stomatologi”, se arată într-un anunț al CNAM.