Cooperarea cu Franța pentru dezvoltarea sectorului forestier, discutată la Ministerul Mediului
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu și Aliona Rusnac, Secretara de stat s-a întâlnit cu Ambasadorul Franței în Republica Moldova, E. S. Graham Paul. Oficialii au discutat despre cooperarea bilaterală în domeniul mediului, în special dezvoltarea sectorului forestier al țării noastre, anunță Ministerul Mediului.
În cadrul întrevederii, ministrul Lazarencu a subliniat importanța sprijinului acordat de Franța în domeniul forestier, în urma semnării Memorandumului de Înțelegere tripartit între Ministerul Mediului din Republica Moldova, Societatea silvică a fondului de depozit și consignație și Agenția Franceză de Dezvoltare în vederea alocării grantului în sumă de 1,2 milioane euro, pentru asigurarea implementării Programului de reforme în domeniul forestier.
Ambasadorul Graham Paul a reiterat angajamentul Franței de a sprijini eforturile Republicii Moldova în dezvoltarea sectorului forestier. Astfel, începând cu luna mai țara noastră va beneficia de asistență tehnică, monitorizare și evaluare pentru a îndeplini măsurile de reformă a politicilor în sectorul forestier.
Ministrul Mediului și Ambasadorul Franței au exprimat încredere în succesul viitor al proiectelor comune și au subliniat importanța continuării colaborării pentru îmbunătățirea situației în sectorul forestier al țării noastre.