Contrabandă cu … nuci și fistic și o diferență în facturi de 400 000 de dolari. Bănuitul, un cetățean turc, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Un cetățean turc a fost arestat de oamenii legii, după ce la introducerea în R. Moldova a unui lot de nuci și fistic din Turcia ar fi prezentat în vamă o factură care indica o valoare cu 400 000 de dolari americani mai mică decât cea reală.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), deși la controlul vamal din România bănuitul cu vârsta de 37 de ani a prezentat factura cu valoarea reală, la controlul de la postul vamal de la Leușeni acesta a prezentat o factură cu date false.
Prin urmare, șoferul bănuit a fost reținut în vama din Moldova, de către ofițerii Serviciului Vamal.
Ulterior, oamenii legii au descins cu cinci percheziții în municipiul Chișinău și în afara acestuia, iar marfa de contrabandă și camionul cu care a fost transportată au fost indisponibilizate.
Ulterior, la solicitarea PCCOCS, persoana învinuită a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, în vederea continuării obiective a investigațiilor penale și identificarea complicilor, timp în care aceasta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.