Principală  —  IMPORTANTE   —   Consumatorii primesc mesaje despre compensațiile…

Consumatorii primesc mesaje despre compensațiile la energia electrică: ce se întâmplă în cazul în care consumul depășește 110 kWh

Foto: JOEL SAGET/AFP/Getty Images

„Începând cu luna februarie 2025, ÎCS „Premier Energy” SRL va include în factura dumneavoastră suma compensației acordate de Guvern, cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul Fondului pentru reducerea vulnerabilității energetice”. Astfel de mesaje au început să primească cetățenii R. Moldova din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) despre compensațiile la energia electrică pe care urmează să le primească.

Cum se aplică compensația?

Potrivit MMPS, compensația acoperă o parte din cheltuielile pentru consumul de energie electrică. Cantitatea maximă compensată a fost stabilită la nivel de 110 kWh pe lună pentru fiecare loc de consum.

Compensația va fi aplicată automat în factura lunii următoare, fără o cerere suplimentară.

Ce se întâmplă în cazul în care consumul depășește 110 kWh?

Dacă consumul este mai mare decât cantitatea maximă de energie electrică compensată, compensația se va acorda până la limita respectivă, iar consumatorul casnic va achita consumul ce depășește cantitatea maximă de energie electrică compensată la prețul reglementat pentru furnizarea energiei electrice.

Cum se calculează compensația în luna februarie 2025

Compensația acordată este calculată prin înmulțirea diferenței dintre prețul reglementat de 4,10 lei / kWh și cel de referință de 2,34 lei / kWh (în vigoare până la 9 ianuarie 2025) cu consumul de energie electrică în limita a 110 kWh.

Publicitate

Spre exemplu:
– Dacă ați consumat 200 kWh:
Prețul total pentru consumul de 200 kWh la 4,10 lei/kWh este:
200 kWh x 4,10 lei = 820 lei
Compensația se aplică doar pentru primii 110 kWh:
110 kWh x (4,10 lei – 2,34 lei) = 193,60 lei – aceasta este suma compensației.
Diferența de 90 kWh va fi plătită la prețul reglementat:
90 kWh x 4,10 /lei/ kWh = 369 lei – aceasta este suma pe care va trebui să o achitați la prețul reglementat de 4,10 lei/kWh;
Suma, pe care va trebui sa o achitați în acest exemplu, va fi:
(820,00 – 193,60) = 626,40 lei.

– Dacă ați consumat 80 kWh:
Prețul total pentru consumul de 80 kWh la 4,10 lei/kWh este:
80 kWh x 4,10 lei = 328 lei
Compensația se aplică pentru întreaga cantitate de energie consumată:
80 kWh x (4,10 lei – 2,34 lei) = 140,80 lei – aceasta este suma compensației.

Renunțarea la compensație

Consumatorii casnici care nu doresc să beneficieze de compensație, pot depune către furnizor o cerere de renunțare.

„În acest caz, compensația nu va fi aplicată pentru primii 110 kWh consumați pe lună. Pentru mai multe informații detaliate despre condițiile de acordare a compensației, accesați pagina web www.premierenergy.md, rubrica „Asistență”, secțiunea „Întrebări frecvente cu privire la acordarea compensației pentru consumul de energie electrică consumatorilor casnici””, se spune în comunicat.

Primii 110kWh vor fi compensați de Guvern. Din februarie 2025, toate familiile beneficiază de compensații pentru energia electrică, care va acoperi creșterea de tarif pentru primii 110 kWh consumați, indiferent dacă familiile s-au înscris sau nu în sistemul de compensații, potrivit Guvernului. Compensațiile se acordă cu ajutorul Uniunii Europene pentru următoarele 11 luni – februarie – decembrie 2025.

Astfel, până la sfârșitul anului 2025, prețul achitat de către consumatorii din centrul și sudul țării, pentru primii 110kWh, va fi de 2,34 lei/kWh, iar prețul plătit de consumatorii din nordul țării – 2,84 lei/kWh, în comparație cu cel în vigoare din ianuarie de peste 4 lei.

Banii pentru energia electrică vor fi acordați în facturi pentru toate gospodăriile, ci nu pe cardul bancar sau la poștă, cum sunt și vor continua să fie oferiți pentru gaze și energie termică în februarie și martie.

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1