Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Consilierul din Consiliul municipal Hîncești,…

Consilierul din Consiliul municipal Hîncești, Ion Ududovici, constatat cu avere nejustificată de aproape 3 000 000 de lei

Foto: Anticorupție.md

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că a finalizat controlul averii și intereselor personale în privința unui ales local. Este vorba despre Ion Ududovici, consilier în Consiliul municipal Hîncești, pe cazul căruia inspectorul de integritate a constatat o diferență substanțială și deținerea averii cu caracter nejustificat în mărime totală de peste 2 814 900 de lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate pentru 05.11.2019-31.05.2023 de către acesta și membrii familiei sale.

„Se constată încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către dl Ion Ududovici, în calitate de consilier în cadrul Consiliului municipal Hîncești, în circumstanțele de fapt și de drept descrise în prezentul act”, se arată în actul de constatare, emis pe 26 iulie 2024.

Cauza se va transmite în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatare.

Totodată, Ion Ududovici în va fi înscris în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică din data rămânerii definitive a actului de constatare sau din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența averii nejustificate.

Actul de constatare poate fi contestat în termen de 30 zile de la emitere, la Curtea de Apel Chișinău.

Potrivit informațiilor prezentate de către Comisia Electorală Centrală și incluse în document, Ion Ududovici deține mandatul de consilier în Consiliul municipal Hîncești ca rezultat al alegerilor locale generale din 20.10.2019, mandatul fiindu-i validat prin hotărârea Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, din 5 noiembrie 2019.

În martie 2024, procedura de control a Autorității Naționale de Integritate (ANI) în privința tatălui lui Ududovici și a membrilor familiei sale a stabilit o avere cu caracter nejustificat în mărime de 1 274 846,91 lei rezultată din diferența substanțială între averea dobândită și veniturile obținute în anul 2022.