Consilierii municipali PAS cer primarului capitalei rezilierea contractului cu Epamedia, monopolistul pieții publicitare din stațiile de așteptare ale orașului
Consilierii municipali PAS cer primarului Ion Ceban să înceteze contractul cu o companie pe nume Epamedia SRL care deține monopolul pe piața publicitară din Chișinău și are datorii de milioane lei în bugetul municipal. Anunțul a fost făcut astăzi, 27 noiembrie, de către consilierii fracțiunii PAS în Consiliul municipal, Alex Trubca, Angela Munteanu-Pojoga și Zinaida Popa, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit consilierilor PAS, contractul încheiat încă în 2007 între compania Epamedia SRL și primăria Chișinău și prevedea construirea a circa 300 de stații de așteptare cu o investiție totală de 8 milioane de euro. În schimbul acestor investiții, compania Epamedia SRL a primit dreptul de a plasa publicitate pe stațiile de așteptare construite, dar și de a beneficia de amplasare în oraș. Consilierii PAS spun că această companie nu a întrunit prevederile contractuale și a acumulat datorii de peste 20 de milioane de lei. Cu toate acestea, contractul a fost prelungit automat de fiecare dată, asta pentru că niciuna dintre părți nu a notificat despre încetarea raporturilor.
Subiectul a revenit în atenția consilierilor municipali, după ce astăzi la ședința Consiliului municipal este propus spre examinare proiectul privind aprobarea noului Regulament privind publicitatea exterioară al cărui raportor este arhitectul-șef al capitalei, Svetlana Dogotaru.
Consilierul PAS Alex Trubca susține că, ultima dată, contractul a fost prelungit în 2017 și urmează să expire în 2021. Între timp, compania Epamedia SRL a fost achiziționată recent de Grupul Moldpresa, unul dintre proprietarii căruia este Alexandr Bilinkis, președintele Comunității Evreiești din Republica Moldova și un apropiat al președintelui Igor Dodon.
„Care este interesul unei companii de succes precum Moldpresa Grup să achiziționeze un activ aflat în insolvabilitate? De asemenea, regulamentul dat nu se referă nicicum la panourile instalate în stațiile de așteptare. Acesta lasă mână liberă doar celor care gestionează stațiile din oraș. Cine gestionează stațiile din oraș? Epamedia sau mai bine spus Moldpresa Grup. În momentul în care Moldpresa Grup achiziționa Epamedia SRL, era sigură de prelungirea contractului până în anul 2021 și respectiv obținerea unui activ extrem de prețios pe piața de publicitate exterioară. Direcția Generală Transport public și Căi de Comunicații au anunțat că Epamedia SRL, din moment ce a fost preluată de Moldpresa a început imediat reparația stațiilor de așteptare, fapt pentru care consideră oportună prelungirea contractului”, a menționat Trubca.
Totodată, consilierii PAS susțin că panourile ar trebui amplasate în baza unui concurs deschis și contra unei taxe care să vină în contul bugetului public, iar reabilitarea stațiilor publice să fie făcute fie din banii publici, fie din contul unui partener privat în baza unui contract legal.
,,Soarta pieței de publicitate se află în mâinile unui singur om – primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban. Dacă domnul Ceban nu va notifica Epamedia SRL despre încheierea de drept a contractului la 17 ianuarie 2021, el se va face vinovat de toate riscurile de monopolizare a pieței de publicitate externă. Încetarea acestui contract este începutul ordinii în acest domeniu” a mai adăugat Alex Trubca.
Am solicitat o reacție din partea consilierei lui Ion Ceban, Natalia Ixari, în legătură cu încetarea contractului cu Epamedia, însă aceasta ne-a spus că nu cunoaște destule detalii la subiect și ne-a direcționat către viceprimarul Ilie Ceban. Acesta nu ne-a răspuns la telefon.
Consilierii PAS au anunțat că la ședința Consiliului municipal de astăzi vor propune excluderea proiectului privind aprobarea noului Regulament privind publicitatea exterioară. Totodată, au solicitat primarului încetarea contractului cu Epamedia SRL și elaborarea unui program de reabilitare din surse bugetare sau lansarea unui parteneriat public – privat bazat pe principiul transparenței și a echității.