Consiliera prezidențială, Olesea Stamate explică de ce Maia Sandu nu a emis decretele de demisie a celor 3 miniștri intermediari
Fosta ministră a Justiției și actuala consilieră prezidențială, Olesea Stamate a venit cu anumite precizări față de decizia Președinției de a nu emite decretele de demisie a celor trei miniștri intermediari ai cabinetului demisionar Chicu. Stamate spune că legea nu prevede o astfel de procedură și că cel mai probabil, pentru a clarifica situația, ar fi nevoie de o solicitare la Curtea Constituțională.
Într-o postare pe pagina sa de facebook, Stamate spune că legea cu privire la Guvern, cea la care face referire Ion Chicu în adresarea sa către Maia Sandu prevede un mecanism de intermediar doar pentru premier, „însă legea nu prevede asemenea posibilitate și pentru ceilalți membri ai guvernului, adică legea nu reglementează emiterea unui decret în caz de demisie a unui ministru dintr-un guvern demisionar”, a scris Stamate.
Consiliera prezidențială afirmă că decizia de a nu semna acest decret nu înseamnă că miniștrii vor fi impuși sau forțați să muncească și că, „atât timp cât legea nu reglementează această procedură, nu am considerat judicios să emitem un decret în acest sens”.
„Fără să reducem situația la absurd, haideți să ne gândim ce s-ar întâmpla daca toți miniștri dintr-un guvern în demisie ar refuza să-și exercite interimatul? Probabil legiuitorul a prevăzut această posibilitate doar pentru prim-ministru, astfel încât să asigure buna administrare a treburilor publice până la numirea noului guvern. Pe de altă parte, însă, în cazul în care unul dintre miniștrii unui guvern in exercițiu nu-și poate exercita interimatul din cauze obiective – această situație nu este reglementată de lege. Respectiv, ar fi probabil cazul ca Curtea Constituțională să se expună la acest subiect”, scrie consiliera prezidențială Olesea Stamate.
Pe 23 decembrie 2020, fostul premier Ion Chicu a anunțat demisia Guvernului pe care îl conduce. A doua zi, în ajunul Crăciunului pe stil nou, Chicu a anunțat că va rămâne interimar până la 31 decembrie, iar odată cu el vor pleca din funcție vicepremierul și ministrul finanțelor Sergiu Pușcuța, ministrul economiei și infrastructurii, Anatol Usatîi și ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
Astăzi, 4 ianuarie 2021, site-ul oficial al Partidului Socialiștilor din Moldova a publicat o scrisoare oficială a președintei Maiei Sandu ca răspuns la o solicitare din 31 decembrie 2020 a fostului premier interimar, Ion Chicu. Socialiștii titrau că „Maia Sandu vrea să forțeze miniștrii PSRM să rămână în funcție, după ce tot ea le-a cerut demisia”.
„Țîrdea scrie că reacția Maiei Sandu este aberantă, odată ce, pe parcursul anului, lidera PAS de nenumărate ori a criticat acești miniștri și le-a cerut demisia”, se arată în articolul de pe site-ul socialistii.md.