Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Confirmat: Poliția nu cunoaște locația…

Confirmat: Poliția nu cunoaște locația celor trei milițieni din stânga Nistrului, eliberați cu doar câteva ore în urmă din arest preventiv

Captură de ecran/Facebook

Locația celor trei milițieni din regiunea transnistreană, care au răpit un cetățean din centrul capitalei și care au fost astăzi eliberați din arest preventiv, nu este cunoscută de oamenii legii. Informația a fost confirmată de către Inspectoratul General de Poliție (IGP) pentru Zona de Securitate.

IGP a comunicat că atribuțiile poliției în urma deciziei instanței era de monitorizare la domiciliu a celor trei și verificarea periodică a lor în locația stabilită.

„În urma deciziei, polițiștii au apelat la Penitenciarul 13 pentru a verifica dacă celor 3 le-au fost puse brățările, pentru a începe procedura de monitorizare. Dar angajații instituției ne-au comunicat cǎ aceștia deja au plecat din Penitenciar, fără a le fi plasate brățările.

Mai mult, când polițiștii s-au deplasat pe adresa indicată în încheierea instanței, nu doar ca cei 3 nu se aflau acolo, dar în apartament se face reparație și acolo lucrau muncitorii”, scrie Zona de Securitate.

Despre acest lucru a fost sesizat procurorul pe caz care deja urmează să întreprindă acțiunile de urmărire penală.

Cei trei milițieni din regiunea transnistreană, care au răpit un cetățean din centrul capitalei, au fost eliberați din arest preventiv, după 30 de zile, vineri, 7 martie.

Judecătorul de instrucție din cadrul sediului Ciocana al Judecătoriei Chișinău a admis parțial solicitarea procurorilor de prelungire a măsurii preventive. Aceasta a fost aplicată în privința celor trei reprezentanți ai autorităților separatiste acum o lună, după ce au fost reținuți în timp ce încercau să părăsească teritoriul controlat de autoritățile constituționale.

Acestora li s-a aplicat măsura preventivă de 30 de zile de arest la domiciliu, în municipiul Chișinău, potrivit surselor ZdG.

Conform purtătoarei de cuvânt a Procuraturii Generale Violina Moraru, acuzatorii de stat au cerut arest preventiv în penitenciar pentru 30 de zile și vor contesta la Curtea de Apel Centru decizia judecătorului de instrucție.