Principală  —  IMPORTANTE   —   Conducerea țării, la masa de…

Conducerea țării, la masa de discuții după anunțul Gazprom: „În astfel de momente e important să rămânem uniți, solidari și să folosim rațional energia”

Sursa foto: Maia Sandu/ Facebook

Președinta Maia Sandu anunță luni, 30 decembrie, că a purtat discuții cu prim-ministrul Dorin Recean, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu vicepremierul Oleg Serebrian despre situația energetică a R. Moldova. Anunțul șefei statului are loc la două zile după ce concernul rus Gazprom a anunțat oficial că din 1 ianuarie 2025 va sista livrarea de gaze naturale către malul stâng al Nistrului. 

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu subliniază că „Kremlinul folosește din nou șantajul energetic în încercarea de a destabiliza situația, de a influența alegerile parlamentare din 2025 și de a ne submina parcursul european”.

„După ce cu doi ani în urmă Gazprom a încetat să-și îndeplinească obligațiile contractuale în raport cu consumatorii de pe malul drept, acum a anunțat că va înceta să furnizeze gaze și pe malul stâng.

Pe malul drept suntem asigurați cu gaze naturale pentru sezonul de încălzire și întreprindem toate măsurile pentru asigurarea furnizării neîntrerupte a energiei electrice. Pentru malul stâng, Guvernul, împreună cu partenerii de dezvoltare, a pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri de acolo.

(…) În astfel de momente e important să rămânem uniți, solidari și să avem încredere în R. Moldova și în oamenii ei. Și să folosim rațional energia”, a declarat președinta Sandu.

La rândul său, președintele Parlamentului a spus că pentru malul stâng, Guvernul, împreună cu partenerii de dezvoltare, a pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri de acolo.

„Pe malul drept suntem asigurați cu gaze naturale pentru sezonul de încălzire și întreprindem toate măsurile pentru asigurarea furnizării neîntrerupte a energiei electrice (…).

Kremlinul folosește din nou șantajul energetic în încercarea de a destabiliza situația, de a influența alegerile parlamentare din 2025 și de a ne submina parcursul european. În astfel de momente, e important să rămânem uniți, solidari și să avem încredere în Moldova și în oamenii ei. Și să folosim rațional energia”, a subliniat Igor Grosu.

În debutul ședinței Guvernului din 30 decembrie, Dorin Recean s-a adresat ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru: „în următoarele trei săptămâni trebuie să revizuim toată legislația cu privire la naționalizare, în așa fel încât noi să putem să acționăm, în mod special, acolo unde avem active strategice și care au fost preluate cu forță și șantaj. Trebuie să ne recuperăm activele noastre”.

Pe 28 decembrie 2024, Gazprom a anunțat oficial că din 1 ianuarie 2025 va sista livrarea de gaze către stânga Nistrului. În comunicatul transmis de companie se invocă faptul că Moldovagaz „nu își îndeplinește în mod regulat obligațiile de plată în temeiul contractului existent, ceea ce reprezintă o încălcare semnificativă a termenelor acestuia”.

De asemenea, Moldovagaz a venit cu o reacție și a menționat că, „începând cu luna decembrie 2022, toate volumele de gaze naturale, furnizate de Gazprom în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi, au fost redirecționate de Moldovagaz în regiunea transnistreană a R. Moldova”.