Conducătorii auto nu pot deține mai multe permise simultan. Pedepsele ce pot fi aplicate celor care încalcă legea în acest sens
Agenția Servicii Publice (ASP) reamintește că, în conformitate cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene privind permisele de conducere, este interzis ca o persoană să dețină simultan mai mult de un permis de conducere. Totuși, cetățenii R. Moldova au posibilitatea să-și preschimbe permisele de conducere în țările în care, la moment, s-au stabilit cu traiul.
Potrivit comunicatului ASP, în unele țări preschimbarea se efectuează în baza examenelor. Emiterea unui nou permis de conducere se face fără susținerea probelor de examene în statele cu care R. Moldova are încheiate acorduri bilaterale de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere, acestea fiind Spania, Italia, Turcia, Lituania, Grecia și Israel.
Odată preschimbate, permisele de conducere moldovenești se retrag și sunt transmise autorității emitente, adică Agenției Servicii Publice, pentru a fi radiate din evidență.
Cu toate astea, există cetățeni care, după ce și-au preschimbat permisul într-o altă țară, prin întocmirea unei declarații pe proprie răspundere, anunță autoritatea emitentă din RM că au pierdut permisul de conducere moldovenesc și solicită eliberarea unui nou document, încălcând astfel prevederile Codului penal al R. Moldova, săvârșind infracțiunea de Fals în declarații.
În prezent, sunt inițiate 55 de astfel de sesizări. Cetățenii găsiți vinovați, care dețin concomitent două permise de conducere, eliberate de două țări, pe lângă procedura administrativă de anulare a permisului de conducere, riscă și sancțiuni de ordin penal: pedeapsă sub formă de amendă în mărime de până la 950 unități convenționale sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.