Condițiile pentru încetarea focului în Ucraina. Putin și Erdogan au avut o discuție telefonică
În timpul unei conversații telefonice cu liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, Putin și-a dictat condițiile pentru încetare luptelor în Ucraina. De asemenea, liderul de la Kremlin a dat de înțeles că nu dorește să poarte discuții directe cu președintele Zelensky, atâta vreme cât acesta nu acceptă condițiile impuse. Acest lucru a fost anunțat de secretarul de presă al lui Erdogan, Ibrahim Kalin, informează CNN.
Într-o conversație cu șeful Kremlinului, președintele turc s-a oferit să organizeze o întâlnire între Zelensky și Putin, pe teritoriul țării sale – la Istanbul sau Ankara. În acest sens, Putin i-a prezentat lui Erdogan o serie de cereri „care trebuie rezolvate înainte de orice negocieri, la nivel de conducere”. Kalin a enumerat următoarele:
- neutralitatea Ucrainei, adică anularea aderării la NATO;
- dezarmarea și garanții de securitate reciprocă;
- „denazificare” – acuzații fără temei și false la adresa ucrainenilor, pe care Putin le-a numit motivația invaziei
- eliminarea barierelor în calea utilizării pe scară largă a limbii ruse în Ucraina;
- recunoașterea legitimității ocupării Crimeei de către Rusia;
- recunoașterea autoproclamatului „LNR” și „DPR”.
Potrivit Președintelui Erdogan, ultimul punct este „cel mai dificil” și inacceptabil pentru Ucraina și comunitatea internațională.