Trafic suspendat în centrul capitalei. Mai multe rute de microbuz și autobuz își modifică traseul
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 10 iunie – 26 iunie, a.c., va fi suspendat traficul rutier pe str. Tighina, pe tronsonul str. Mitropolit Varlaam și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, inclusiv la intersecția cu str. Mitropolit Varlaam.
Măsura este luată în vederea executării lucrărilor de pozare a rețelelor pe str. Tighina, în contextul desfășurării lucrărilor de reabilitare a utilităților din zona istorică a orașului, în cadrul Pachetului II (BERD, BEI).
Astfel, pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația transportului public va fi organizată după cum urmează:
Rutele de autobuze nr. 24, nr. 31, nr. 38 și nr. 39: de pe str. Ismail pe bd. Dimitrie Cantemir, bd. Constantin Negruzzi, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Ismail și în continuare și pe traseele stabilite;
Ruta de microbuz nr. 113: de pe str. Ismail pe bd. Dimitrie Cantemir, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Ciuflea, Viaduct și în continuare și pe traseul stabilit;
Ruta de microbuz nr. 117: de pe str. Ismail pe bd. Dimitrie Cantemir, bd. Constantin Negruzzi, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Ismail și în continuare și pe traseul stabilit;
Ruta de microbuz nr. 152: itinerarul rutei se scurtează până la str. Bulgară și în continuare și pe traseul stabilit;
Ruta de microbuz nr. 178: de pe str. Columna pe str. Ismail, str. București, str. Tighina și în continuare și pe traseul stabilit;
Rutele de microbuz nr. 190 și nr. 192: de pe str. Ismail pe str. București, str. Ismail și în continuare și pe traseele stabilite.
Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.