Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Poziția ANRE privind situația pe…

Poziția ANRE privind situația pe piața carburanților din R. Moldova

Foto: rg.ru

Referitor la ultimele informații difuzate public privind situația pe piața carburanților, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) menționează următoarele aspecte:

  • Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere a fost aprobată reieșind din prevederile Legii nr. 54/2021 pentru modificarea Legii privind piața produselor petroliere nr.461/2001, inițiativa deputatului independent Alexandru Oleinic.
  • Autorul legii a elaborat proiectul fără a recurge la expertiza Agenției și fără a ține cont de propunerile ANRE transmise Parlamentului din proprie inițiativă.
  • Prin Legea 54/2021, Agenția a fost pusă în situația să execute într-un termen extrem de restrâns prevederile acesteia, care conțineau grave erori de ordin juridic, tehnic și conceptual.
  • Începând cu 1 iulie 2021, prețurile maximale de comercializare a produselor petroliere sunt determinate în conformitate cu noua Metodologie a ANRE.
  • Pe fondul creșterii continue a cotațiilor la bursele internaționale și a cursului de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA, s-a reușit ca prețurile de comercializare a produselor petroliere începând cu 14 iunie curent să rămână neschimbate, ba mai mult, începând cu data de 1 iulie, contrar trendului global, prețurile din Republica Moldova ușor s-au micșorat.
  • Totodată, pentru a elimina carențele admise în Legea nr. 54/2021, ANRE definitivează un set de propuneri pentru ajustarea Legii privind piața produselor petroliere nr.461/2001 și a cadrului normativ conex, care urmează să fie examinat prioritar și aprobat într-un termen cât mai scurt posibil de către noul Parlament ales.

ANRE anunță că va întreprinde toate eforturile necesare pentru a nu admite perturbarea activității sectorului petrolier și va asigura un echilibru eficient între interesele companiilor și cele ale consumatorului final.