Modificările în lista de candidați la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova pe care le pot solicita concurenții electorali
Concurenții electorali înregistrați în cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie pot solicita anumite modificări în lista de candidați la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova. Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează că schimbările pot fi operate până pe 26 iunie, inclusiv.
În următoarele șase zile, concurenții electorali înregistrați în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 11 iulie, pot solicita CEC următoarele modificări:
- retragerea întregii liste de candidați;
- să înlocuiască un candidat;
- să excludă un candidat la funcția de deputat.
Conform prevederilor legislației electorale, decizia privind retragerea sau modificarea listei de candidaţi se adoptă de către formaţiunea care a înaintat lista respectivă, cu respectarea cotei minime de reprezentare de 40% pentru ambele sexe. Poziționarea candidaților pe liste se face conform formulei: minimum patru candidați la fiecare zece locuri.
În același context, candidatul independent are dreptul să-și retragă candidatura, dar nu mai târziu decât cu 14 zile înainte de ziua alegerilor.
După expirarea termenului dat, înregistrarea concurentului electoral poate fi anulată doar de organul electoral care l-a înregistrat, în baza deciziei instanţei de judecată, precum şi în caz de deces al acestuia sau survenire a condiţiilor stabilite de Codul electoral referitoare la interdicțiile de a fi ales.
Totodată, dacă concurentul electoral îşi retrage candidatura sau înregistrarea este anulată după ce buletinele de vot au fost tipărite, în buletin, în dreptul acestuia, biroul electoral al secţiei de votare va aplica ştampila cu menţiunea „Retras”.
Pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, CEC a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, 2 blocuri electorale și un candidat independent.
1. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”;
2. Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”;
3. Blocul electoral „RENATO USATÎI”;
4. Partidul Politic „Șor”;
5. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate;
6. Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
7. Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда” ;
8. Partidul Democrat din Moldova;
9. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”;
10. Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”;
11. Partidul Politic „Democraţia Acasă”;
12. Partidul Politic „NOI”;
13. Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”;
14. Partidul Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR;
15. Partidul Politic Partidul Verde Ecologist;
16. Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii”;
17. Partidul Politic „Puterea Oamenilor”;
18. Partidul Regiunilor din Moldova;
19. Partidul „Patrioții Moldovei”;
20. Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”;
21. PARTIDUL POLITIC NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ;
22. Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii;
23. Veaceslav Valico (candidat independent).