Apel public Organizațiile societății civile, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității și Consiliul de Presă solicită concurenților electorali și susținătorilor acestora să nu utilizeze discursul de ură
Asociația Promo-LEX menționează că în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, organizațiile societății civile, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității și Consiliul de Presă atrag în mod repetat atenția asupra faptului că discursul de ură și instigare la discriminare în spațiul public, în mass-media și în mediul online din Republica Moldova este tot mai des utilizat în campaniile electorale și afectează întreaga societate.
În ultimii doi ani, numărul de cazuri de discurs de ură s-a dublat (de la 2 la 4,9 cazuri pe zi), acest tip de discurs manifestându-se preponderent în context politic (52% din numărul total de cazuri). În același timp, monitorizarea discursului de ură de către Asociația Promo-LEX în contextul alegerilor locale noi din Chișinău din 20 mai 2018, alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019 și alegerilor prezidențiale din 2020 arată că, candidații și simpatizanții acestora, dar și politicienii sunt atât autori ai discursului de ură, cât și victime.
De asemenea, una dintre organizațiile semnatare, Asociația Promo-LEX, a atras atenția în Nota analitică cu privire la prevederile documentelor de reglementare internă ale partidelor politice din Republica Moldova că, deși unele partide interzic utilizarea unor forme de exprimare apropiate discursului de ură în statutele lor, totuși în ultimii doi ani, membrii ai acestor partide au utilizat discursul de ură și instigare la discriminare.
Pe de o parte, discursul de ură împotriva candidaților, politicienilor, membrilor de partid și simpatizanții acestora este utilizat și răspândit de către alți politicieni, iar pe de altă parte, prin statutul lor, politicienii care utilizează discursul de ură determină înrădăcinarea prejudecăților, dezvoltarea unor atitudini negative în societate și chiar apariția unor forme de violență față de alte grupuri sociale.
În aceste circumstanțe, organizațiile semnatare, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității și Consiliul de Presă salută includerea, pe data de 12 mai 2021, a prevederilor ce interzic difuzarea spoturilor electorale și a reportajelor susceptibile de a propaga, incita, promova sau justifica ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranță sau pe discriminare, pe criterii de sex, de rasă, de naționalitate, de religie, de dizabilitate sau de orientare sexuală în Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 de către Comisia Electorală Centrală.
Astfel, în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, precum și a Adresei Curții Constituționale din 10 decembrie 2020, semnatarii apelului îndeamnă partidele politice, candidații și simpatizanții acestora, precum și politicienii:
- Să respecte demnitatea tuturor persoanelor indiferent de rasă, culoare, naționalitate, origine etnică, religie sau convingeri, gen, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală, identitate de gen, limbă vorbită, apartenență politică sau orice alt criteriu protejat.
- Să utilizeze un limbaj respectuos în raport cu contracandidații și oponenții lor politici.
- Să promoveze discursul public echilibrat în activitatea politică și, în special, în campania electorală.
- Să se disocieze de mesajele intolerante generate de către membrii de partid.
- Să reacționeze ferm la mesajele de ură și instigare la discriminare apărute în spațiul public, în mass-media și în mediul online.
- Să nu admită utilizarea discursului de ură și instigare la discriminare împotriva diferitelor grupuri sociale.
- Să nu folosească în materialele campaniei electorale imagini sexiste, instigatoare la ură și discriminare.
- Să nu exprime, susțină sau promoveze idei sau teorii privind superioritatea unui grup de persoane pe baza rasei, originii etnice, religiei, genului, vârstei, orientării sexuale, identității de gen, dizabilității, altor caracteristici personale protejate sau o asociere a acestora.
Lista organizațiilor și autorităților semnatare: