ANI anunță că un deputat din Parlamentul de la Chișinău ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță luni, 5 iulie, că a încheiat procedura de control pe numele unui deputat din Parlamentul R. Moldova. Deputatul a devenit subiect de control, după o sesizare din oficiu depusă de către un inspector de integritate în baza unor informații din cadrul unei alte proceduri.
Potrivit ANI, în cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit mai multe constatări de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților. Cu detalii despre acest caz, ANI va reveni cu informații în zilele următoare
ANI a inițiat nouă proceduri de control. În controlul averii sunt vizați un director de instituție medicală, un funcționar public cu statut special în cadrul Biroului Vamal Nord a Serviciului Vamal, un șef de Direcție din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și un ex-funcționar public din cadrul DGAFA DGA al Serviciului Fiscal de Stat.
Un primar din r-nul Șoldănești, un fost primar din r-nul Călărași și doi directori de instituții medicale (unul dintre care este vizat și în controlul averii) sunt verificați pentru posibile conflicte de interese pe care le-ar fi admis în funcție și nu le-au declarat sau soluționat în termenul legal. Și șeful unei Direcții din subordinea Consiliului raional Dondușeni a intrat în vizorul inspectorilor de integritate, după ce instituția a fost sesizată că acesta ar deține și o funcție incompatibilă. Inspectorii de integritate vor examina toate aceste situații și vor emite decizii în privința subiecților.
La fel, săptămâna trecută, inspectorii de integritate au constatat încă patru conflicte de interese și încă o incompatibilitate de funcție. Un primar din raionul Drochia, un director de Școală Sportivă din nordul țării, un secretar al unui Consiliul din raionul Anenii Noi și un director de Grădiniță din UTA Găgăuzia au fost stabiliți cu câte un conflict de interese. Iar, un consilier din Consiliul raional Fălești deținea o altă funcție incompatibilă.
Încă patru primari din raioanele Ungheni, Leova, Anenii Noi și Drochia au declarat la ANI câte un conflict de interese. Pe parcursul a trei zile aceștia au recepționat soluții din partea inspectorilor de integritate pentru rezolvarea conflictelor de interese.
ANI a participat în 25 de ședințe de judecată pentru apărarea actelor de constatare, pe care le-au contestat subiecții de control. Totodată, au fost eliberate 13 Certificate de integritate pentru accederea în funcția publică, solicitate de către angajatori.
Reprezentanții ANI au organizat o instruire pentru 42 de subiecți. Au fost oferite 90 de consultanțe cetățenilor, s-a răspuns la 85 de apeluri telefonice, inclusiv 19 la Linia instituțională de informare.