Alți 7 medici din stânga Nistrului vor fi cazați temporar în localitățile de pe malul drept în care activează: Cine va acoperi costurile
Încă 7 medici ce locuiesc în regiunea transnistreană, dar lucrează în instituții medico-sanitare de pe malul drept al Nistrului, vor fi cazați temporar în localitățile unde activează. Un ordin în acest sens a fost emis de Ministerul de profil la 5 mai, în urma acordului manifestat de personalul medical.
Este vorba de spitalul raional Orhei, spitalul raional din Rezina, substația AMU din Criuleni și spitalul raional din Căușeni.
,,Această soluție a fost identificată urmare acțiunilor ilegale unilaterale ale părții transnistrene în libera circulație și de a se autoizola timp de 14 zile pentru orice persoană ce intră în regiune. Biroul Politici de Reintegrare a primit 95 de sesizări din partea autorităților publice locale din Zona de securitate despre impedimentele impuse de partea transnistreană personalului medical”, anunță Biroul Politici de Reintegrare.
Costurile de cazare și alte aspecte administrative ale medicilor sunt acoperite cu sprijinul Uniunii Europene, oferit prin Programul Măsuri de Consolidare a Încrederii pe ambele maluri ale Nistrului, implementat de PNUD Moldova.
Cazarea medicilor în localitățile în care aceștia activează se face pe principii voluntare, până acum alți medici din 7 raioane fiind printre beneficiari.
Anterior, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a solicitat părții transnistrene să permită circulația medicilor, iar după refuz a sesizat mediatorii în procesul de soluționare a conflictului transnistrean și structurile internaționale relevante.