Alte percheziții în dosarul schemei de corupție la eliberarea permiselor de conducere la Hîncești. Doi administratori ai școlii auto ar fi cerut între 350 și 1000 de euro pentru un permis
Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud (DGT) a Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au operat percheziții, în dimineața zilei de marți, 26 septembrie, la administratori ai unei școli auto din Cimișlia. Aceștia sunt cercetați în dosarul schemei de corupție la eliberarea permiselor de conducere la Hîncești.
Potrivit materialelor cauzei, doi administratori ai școlii auto din orașul Cimișlia au susținut că ar avea influență asupra angajaților Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din Hîncești și că îi pot determina să favorizeze candidații să susțină probele teoretice și practice. Astfel, bănuiții ar fi pretins și primit între 350 și 1 000 de euro pentru un permis.
În cadrul perchezițiilor efectuate la sediul școlii auto, domiciliul și în automobilul bănuiților au fost ridicate mijloace bănești în euro și dolari, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă. O persoană a fost reținută și plasată în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar alta este cercetată în stare de libertate.
Pe 19 septembrie, ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat acțiuni de urmărire penală în dosarul de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Un angajat al Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiul Hîncești, și doi intermediari au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere.
Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.