Comisia Europeană confirmă decizia de interzicere a patru instituții media rusești
Vera Jourova, vicepreședintele Comisiei Europene pentru Valori și Transparență, a confirmat că blocul comunitar a decis să interzică Izvestia, Rosiskaia Gazeta, RIA Novosti, precum și site-ul deja închis de la Praga Voice of Europe, în condițiile în care autoritățile din mai multe țări suspectează un instrument de interferență rusă în procesele politice europene, transmite BBC, scrie G4Media.
Va fi interzisă distribuirea în orice mod a materialelor publicate de aceste mass media în țările UE. Mai mult de o duzină de instituții media rusești importante sunt deja interzise în UE ca distribuitori de propagandă și dezinformare.
Sancțiunile împotriva acestor patru publicații vor fi incluse în cel de-al 14-lea pachet de sancțiuni ale UE, alături de interzicerea finanțării de către Rusia a instituțiilor de presă, a partidelor politice și a organizațiilor neguvernamentale din țările europene, potrivit sursei citate.
Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri, la începutul zilei, că Moscova este la curent cu viitoarele măsuri ale UE.
„Dacă astfel de măsuri împotriva jurnaliștilor ruși sunt implementate de Uniunea Europeană, nu contează dacă este vorba de un colectiv de la Bruxelles sau de fiecare țară în parte, dacă aceste măsuri sunt luate împotriva presei ruse, a jurnaliștilor ruși, atunci, în ciuda faptului că corespondenții occidentali nu vor dori acest lucru, ei vor trebui să simtă și răspunsul nostru. Înainte de asta au simțit dragostea noastră, acum vor trebui să simtă măsurile de retorsiune. Exact la fel cum am răspuns înainte la hărțuirea jurnaliștilor ruși, vom răspunde cu viteza fulgerului și extrem de dureros pentru occidentali”, a declarat Zaharova, citată de TASS (care în prezent nu face obiectul sancțiunilor UE).