Comandantul a dat ordin: „Ucideți-i”. Într-o investigație jurnalistică, un soldat rus mărturisește despre crimele de război, jafurile și ilegalitățile comise într-un sat din regiunea Kiev

Site-ul rusesc de investigații IStories a aflat numele soldaților ruși implicați în uciderea locuitorilor din regiunea Kiev. Un militar a mărturisit totul.

De la sfârșitul lunii februarie până la începutul lunii aprilie, satul Andreevka din regiunea Kiev s-a aflat sub controlul armatei ruse. Retrăgându-se, rușii au lăsat în sat sute de case distruse și jefuite, mai mult de doisprezece cadavre și 25 de fotografii făcute cu telefonul furat al unui localnic. Corespondenta IStories Ecaterina Fomina s-a deplasat în regiunea Kiev pentru a restabili detaliile crimelor comise acolo, a vorbi cu rudele victimelor și a identificat militarii ruși, implicați în crime și jafuri.

„Îl căutăm pe principalul banderovist, cel bâlbâit”, cu aceste cuvinte la începutul lunii martie mai mulți soldați ruși au ieșit dintr-un transportor blindat, staționat lângă casa pensionarilor Leonid și Tatiana Udod din satul Andreevka raionul Makarovsky. Trupele rusești au ocupat Andreevka și alte localități din regiunea Kiev de pe malul drept al Niprului pe 27 februarie, și au rămas acolo până în aprilie.

„Toată lumea din sat îl numea în glumă pe soțul meu Bandera”, spune Tatiana Udod. „S-a prins de el această poreclă, dar el nu este un naționalist, este doar din vestul Ucrainei”.

Soțul Tatianei, Leonid Alekseevici, în vârstă de 76 de ani, a ieșit la ruși:

„Băieți, eu sunt singurul Bandera aici, și sunt bâlbâit”.

„Nu, nu ești potrivit după vârstă!”, au răspuns dezamăgiți militarii.

Cu toate acestea, în timpul unuia dintre primele percheziții soldații au luat de la Udod telefonul lui ieftin. Pensionarii și l-au returnat abia în luna mai. Au mai găsit un telefon a unei locuitoare din Andreevka și l-au dus la punctul de distribuție a ajutorului umanitar. Luându-și înapoi telefonul, Leonid Alekseevich a găsit o surpriză în el: 25 de fotografii ale patru militari ruși, care pozau cu arme, cu o pipă de fumat și cu medalii pe piept.

„Ei ne-au spus: „Până dimineața să dispăreți de aici”

IStories au identificat participanții la „ședința foto”: aceștia s-au dovedit a fi membri ai brigăzii infanterie motorizată 64 Daniil Frolkin, Dmitry Danilov, Ruslan Glotov și Ivan Shepelenko. Mulți locuitori din Andreevka, cu care am vorbit, și-au amintit soldații din aceste imagini. Judecând după povestirile localnicilor, aceștia sunt bănuiți de jafuri, banditism și chiar omoruri.

În plus, am găsit locul din Andreevka unde au fost fotografiați militarii ruși: aceasta este casa și curtea lui Anatoly Danilenko. Pe 13 martie familia lui Danilenko – Anatoly, soția sa și socrul de 95 de ani au fost siliți să-și părăsească casa „în câteva ore”.

„Ei ne-au spus: „Până dimineața să dispăreți de aici”. Ne-am adunat, iar la ora patru după-amiaza am fost deja dați afară”, își amintește Anatoly. „Când am plecat, socrul meu i-a spus unui soldat rus: „Am luptat pentru ca mama ta să te nască, iar tu iată ce-ai ajuns…”.

Socrul lui Anatoly, Pyotr Efremovich Kravchenko, a lucrat în Direcția principală de informații a Ministerului Apărării din Ucraina. A supraviețuit ocupației ruse și a murit pe 29 mai. Daniil Frolkin din Brigada 64 pozează în fotografiile din telefonul furat cu medaliile lui Kravchenko. Danilenko a declarat după plecarea trupelor ruse, că medaliile socrului său au dispărut.

Jafuri, banditism și violență

În afară de medalii au dispărut două televizoare, un cuptor cu microunde, un cuptor electric și hrana pentru pisici. Pe tavanul casei de cărămidă cu două etaje a lui Anatoly, pe care a construit-o în ultimii 15 ani, au rămas urme de gloanțe. Pe peretele din bucătărie se văd pete vișinii. Proprietarul casei presupune că ocupanții au deschis o sticlă de vișinată și aceasta s-a împrăștiat.

Mergem la hambar. Dintr-un sac de zahăr vechi Anatoly scoate niște haine umede: un hanorac de culoare închisă cu inscripția «Армия России» pe el, pantaloni de protecție, pantaloni negri, șosete murdare și chiloți Calvin Klein purtați. Într-unul din buzunarele pantalonilor erau două insigne, pe ambele era indicat numele de familie „Frolkin”. După ce au aruncat hainele murdare, rușii s-au schimbat în hainele lui Danilenko – în una din fotografii Ruslan Glotov era îmbrăcat în puloverul lui Anatoly.

Pe lângă hainele murdare, proprietarul casei a găsit o mulțime de cartușe uzate pe gazon, iar pe masa din bucătărie era un autocolant adeziv cu inscripția „Nu am vrut război. 14.03”.

Toți locuitorii din Andreevka s-au confruntat într-o măsură anumită cu jafuri, banditism sau violență din partea militarilor ruși. Au fost luate produse, aparate de uz casnic, automobile și alcool. De exemplu, de la familia Udod a fost luat nu numai telefonul, dar și mașina cu care pensionarii intenționau să plece din sat.

„Mi-au spus: „Ar fi trebuit să pleci mai devreme”. Stătea aici un tip roșcat, foarte neplăcut. Spunea: „Am venit să luptăm împotriva lui Zelensky și împotriva naziștilor”. Eu îi spun: „Dar noi nu suntem naziști”. S-a uitat urât și a luat mașina”, își amintește Tatiana Udod.

Tatiana l-a recunoscut pe „roșcat” în fotografiile din telefonul soțului ei. Acesta era Daniil Frolkin.

Sătenii des vedeau „Lada” cenușie vechea a familiei Udod pe străzile din Andreevka. Mai mulți săteni susțin că au văzut cum militarii o foloseau pentru a transporta bărbați care ulterior au fost uciși sau au dispărut. După plecarea militarilor ruși din Andreevka, Tatiana și Leonid și-au găsit mașina dărăpănată la marginea satului. Acum mașina boțită stă în curtea casei lor.

Tatiana Tkachenko, originară din Andreevka, își amintește că rușii au folosit nu numai mașina familiei Udod. Unul dintre soldați, spune ea, se plimba prin sat pe o motoretă roșie a cuiva și chiar s-a oferit s-o ducă acasă. Alții se plimbau prin sat cu un jeep furat de la localnici și l-au izbit în peretele unei case de locuit: drept urmare, unul dintre militari s-a ales cu o plagă la picior și a șchiopătat a doua zi. În fotografiile de pe telefonul lui Leonid Udod Tatiana imediat l-a recunoscut pe șoferul motoretei roșii – Dmitry Danilov.

Arăt lui Tkachenko fotografiile altor militari din brigada 64, pe care am reușit să le găsim pe rețelele de socializare datorită unei liste publicate de Serviciile de informații ucrainene. Ea l-a recunoscut pe Alexandr Chiryasov. Potrivit ei, anume el a fost cel care se plimba prin sat cu un jeep. Chiryasov nu era în fotografiile de la Andreevka, dar numele lui se conținea în listele brigăzii 64.

Pe lângă mâncare și unități de transport, ocupanții au început să ia de la localnici lucruri, care nu erau esențiale. De exemplu, vecinii familiei Udod, un cuplu de medici, a plecat din sat înainte de sosirea rușilor, iar casa lor a devenit un centru de atracție pentru militari. Vecinii i-au lăsat lui Leonid cheile de la casa lor, iar militarii ruși le-au „confiscat” chiar în prezența lui două scutere, o bicicletă, un ferăstrău Drujba, un laptop, sticle cu alcool și bomboane de ciocolată – cadouri de la pacienții recunoscători.

Pensionarii Ivan și Valentina de pe str. Șevcenko își amintesc că militarii ruși au venit la ei cu o rugăminte neobișnuită.

„Au venit aproximativ zece persoane, spune Ivan. Mă apropii de ei. „Taică”, spune unul din ei: „Casetofon video aveți?”. Ei bine, să spun nu? Sunt zece oameni. Îi spun soției: „Scoate-l”. „Îți voi da banii sau îl voi returna”, zice unul. Eu spun, „Nu trebuie”. Știu ce înseamnă banii, va scoate banii și apoi primești un glonț în cap”.

Pensionarii spun că au încercat să nu-i contrazică pe militari, pentru că au în grijă o nepoată bolnavă de cinci ani: cu puțin înainte de război fata a fost adusă de părinți la bunicii ei în afara orașului, să poată sta la aer curat.

Îi arăt lui Ivan și Valentina fotografiile celor patru militari din brigada 64. În tipul înalt care poza cu o armă, Ivan l-a recunoscut pe cel care a luat casetofonul video de la el. Acesta este Dmitri Danilov. Și alți locuitori din Andreevka, care l-au recunoscut pe Dmitry în fotografii, și-au amintit că colegii i se adresau „snayper”.

„Ei (militarii ruși) au luat totul de la oamenii de aici”, își amintește Nadejda Savran de pe str. Melya – strada centrală din Andreevka. „Vecinul Vovka avea un ferăstrău pentru tăierea lemnului de foc, de import, mic, compact. Mai târziu l-am văzut pe unul dintre ei cum se prostea, fluturând-ul”.

Pe „vecinul Vovka”, Vladimir Pojarnikov, militarii ruși l-au împușcat, la fel ca și pe Igor, fiul lui Nadejda Savran.

În timpul și după ocupație, în Andreevka, în care locuiau aproximativ o mie și jumătate de oameni înainte de război, au fost găsite 13 cadavre, cu urme de gloanțe pe ele. Militarii ruși sunt responsabili de toate aceste 13 crime. Potrivit localnicilor, oamenii din sat erau împușcați fără proces și anchetă, chiar fără a fi luați prizonieri sau interogați.

Am reușit să vorbesc cu rudele și prietenii majorității civililor uciși din Andreevka și să stabilesc în ce circumstanțe au murit.

„Fluturau cu dolari și i-am împușcat”. Omoruri

La sfârșitul lunii februarie, când tehnica rusească abia începea să intre în satele ucrainene, un tanc cu litera V pe el a derapat și a intrat în gardul din spatele stației de autobuze de pe strada Melya.

„Rușii au ieșit, au început să tragă în casa mea cu o mitralieră. Ei nu-au spus: „Dacă găsim ceva la tine din tanc, te vom împușca, întreaga familie, chiar și nepoata”, povestește Vasily. Casa lui este situată chiar pe strada Melya. Amenințările rușilor nu l-au oprit pe Vasily.

„Am luat trei seturi de cartușe de acolo și le-am ascuns. Am salvat niște vieți. Alții au distrus dispozitivul de vedere nocturnă, l-au dezactivat, unii au rupt cablurile, alții au stricat bateriile, astfel încât [tancul] să nu lucreze. Și așa cred că am făcut ceva bun”.

Vasily spune că, după ce a furat cartușele, le-a îngropat în curte, sub ligheanul pentru rațe:

„Nu s-au gândit să se uite acolo, rațele, știți voi, se găinață acolo, este atât de neplăcut. Iar la ceilalți care au umblat la tanc, au găsit. Ei le-au spus: „Vecinii te-au văzut urcându-te pe tanc”.

Probabil că a fost suspectat de sabotaj și Igor Ermakov, care locuia în apropiere, tot pe strada Melya. Nu se știe dacă s-a apropiat de tanc, sau nu. Acum din casa familiei Ermakov a rămas doar fundația și câțiva pereți dărăpănați. Poarta albastră cu lebede albe pe ea a fost ciuruită de gloanțe. O lebădă este complet ciuruită. De aici și până la locul unde a fost găsit cadavrul lui Igor, este un minut pe jos.

Pe data de 2 martie au început să tragă în poarta albastră, un tanc a intrat în ogradă.

„Au spart o fereastră aici și apoi au început să tragă cu putere în ușă”, își amintește Tatiana, văduva lui Igor Ermakov. „Doi au intrat pe fereastră, apoi au mai intrat încă doi pe ușă. I-au zis (lui Igor): „Ești chemat la comandant”. Eu zic: „Pot să merg și eu?”. „Nu, stai jos, ți-am spus”. A fost dus și nu l-am mai văzut în viață”.

Tatiana nu a putut ieși din casă până în seara zilei de 2 martie, deoarece încuietoarea de la ușa ciuruită de gloanțe s-a blocat. Când în cele din urmă a ieșit pe fereastră, a îngenuncheat în fața santinelei care stătea afară:

„Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi, e în viață?”

„Îl interoghează, e în viață, du-te acasă”.

Știrile despre Igor au apărut doar două zile mai târziu. Pe 4 martie, un militar a venit la Tatiana și a spus: „Du-te și vezi, nu soțul tău zace acolo lângă transformator?”. Tatiana și sora ei au alergat la locul acela și l-au găsit pe Igor împușcat, cu mâinile legate la spate.

„Pur și simplu nu avea față: toată era numai vânătăi iar capul îi era spart. Și apoi l-au împușcat în ceafă”, își amintește Tatiana. Și-a îngropat soțul chiar în grădina casei. După plecarea rușilor, a reușit să-l exhumeze și îngroape în cimitir. Tatiana crede că Igor ar fost ucis din cauza fotografiilor cu imaginea echipamentului rus, găsite în telefonul lui.

Pe 13 martie în casa lor a nimerit un obuz. Nu numai lucrurile au ars, dar și aproape toate fotografiile comune ale soților care au trăit fericiți timp de 24 de ani. Telefoanele soților Ermakov au fost luate de militarii ruși. Câteva imagini dintr-o viață anterioară s-au păstrat doar în telefonul fiicei lor. În fotografie Igor și Tatiana o țin în brațe pe nepoata lor.

„Știi, încercăm să nu vorbim despre asta, ca să nu ne deranjăm reciproc. Dar știu că trebuie să vorbim”. Amintindu-și despre soțul său, Tatiana permanent își mototolește capetele barizului, stăpânindu-și plânsul. „Doar cenușă a rămas în suflet”.

În ziua în care Tatiana a găsit trupul soțului ei, pe strada Peremoghi, perpendiculară străzii Melya, militarii au venit în casa familiei Ishchenko. La ora 10:30 Anton Ishchenko, în vârstă de 23 de ani, a fost dus într-o direcție necunoscută.

„Au spus că l-au luat pentru două ore. N-a apărut o noapte, o zi…”, plânge bunicul lui Anton, Petro.

6 martie este data morții lui Ishchenko, indicată pe mormântul acestuia. Nu se știe din ce cauză tânărul a fost luat și ucis. Dar pe corpul lui, la fel ca și pe corpul lui Igor Ermakov, erau nu numai răni de glonț, ci și urme de violență.

La o săptămână după uciderea lui Igor Ermakov și dispariția lui Anton Ishchenko, pe 12 martie, doi prieteni din copilărie a acestora, Vadim Ganyuk și Vitaly Kibukevich, au fost împușcați pe strada Sloboda din Andreevka. Vecinul lui Vitaly, Yuri Mikhailovici, a văzut prin fereastră cum bărbații au fost conduși la execuție:

„Mașina s-a oprit și din ea au ieșit trei. Au bătut la ușă, Vitalik a deschis-o, așa că au intrat. După ceva timp au ieșit doi: Vitalik și unul dintre ei (militar). Au ajuns la hambar. Apoi aud: o tragere scurtă și unul din ei (militarul) s-a întors. Ceilalți doi militari au scos și un fel de pachet de acolo, l-au pus în portbagaj și au plecat la Vadim. Au trecut cincisprezece minute și din nou aud trageri! Și gata. Au ieșit de acolo, s-au urcat în mașină și au plecat”.

„I-au legat mâinile și așa, cu mâinile legate l-au împușcat în picioare, apoi în umăr și apoi în cap. Am găsit acolo cinci tuburi de la cartușe”, spune Elena Kibukevich, văduva lui Vitaly. „Îmi pot imagina ce durere a tras”.

Pe 5 martie fiica Elenei și a lui Vitaly și copilul acesteia au reușit să plece din sat, iar pe 7 martie Elena a plecat de una singură. A reușit să-și ascundă telefonul la punctele de control rusești, așa că a păstrat legătura cu soțul ei, care a rămas acasă. Nu era aproape nicio comunicare în sat: pentru a-și telefona soția, Kibukevich urca în podul vecinului. Ultima dată când soții au vorbit a fost cu două ore înainte ca Vitaly să fie împușcat. Potrivit Elenei, soțul ei niciodată nu i-a spus că soldații ruși l-ar fi interogat sau percheziționat. Este convinsă că soțul ei a fost denunțat, pentru că militarii au venit intenționat în casa lui și l-au executat fără proces, chiar în curte.

Vitaly ar fi putut fi denunțat pentru că s-a înscris pe 24 februarie în detașamentul de apărare, crede Elena. În primele două zile de război a încărcat saci cu nisip, a construit un punct de control lângă sat. Vitali nu a primit armă, deoarece la acel moment în detașamentul de apărare nu erau arme.

Vadim Ganyuk, care a fost ucis peste puțin timp după Vitaly, a fost, potrivit rudelor și prietenilor, „un om obișnuit, muncitor” și nu a fost legat de armată. Soția lui, copilul de cinci ani și soacra au reușit să părăsească satul în timpul ocupației, iar el a rămas să păzească gospodăria.

„Nu avea jumătate de cap, piciorul îi era străpuns. A fost îngropat într-un sicriu închis”, își amintește soacra lui Vadim.

Cadavrele au fost lăsate acolo unde au fost împușcați bărbații – Vitaly în curtea casei, Vadim în subsol. O vânzătoare din magazinul local, Natalia Moroz, își amintește că, împreună cu rudele lui Vitaly, a cerut soldaților ruși să le permită să îngroape bărbații. Unul dintre soldați a răspuns scurt: „Vrei, vă îngropam cu ei?”. Natalia l-a recunoscut pe acest bărbat în fotografiile din telefonul lui Leonid Udod: potrivit ei, acesta este Dmitry Danilov, în vârstă de 21 de ani.

Două zile mai târziu, femeile și un vecin au reușit să-i îngroape pe Vitaly și Vadim chiar în curțile caselor lor. Bărbații au fost exhumați și reîngropați numai după retragerea trupelor rusești. În spatele casei, pe locul primului mormânt al soțului ei, Elena Kibukevich a plantat un chiparos.

Prin Andreevka circula un zvon precum că rușii veneau la anumite case unde locuiau bărbații care s-au înscris în detașamentul de apărare: au spus că această listă a fost găsită la radă (administrația satului. – n. r.). Cu toate acestea, Vitaly Cherkasov, membru al detașamentului de apărare local, susține că rușii nu aveau o astfel de listă, iar Vitaly Kibukevich ar fi putut fi ucis pur și simplu pentru că era vărul primarului, Anatoly Kibukevich: „Primarul nostru era căutat. De aceea el [Vitaly] a fost predat rușilor”.

„Trei persoane au fost ucise timp de o jumătate de oră în acea zi”, spune Cherkasov. Al treilea, potrivit primarului satului Anatoly Kibukevich, a fost Ruslan Yaremchuk, în vârstă de 47 de ani. Locuia pe strada Sloboda, la câteva case distanță de Vadim și Vitaly.

Casa modestă din lemn a familiei Yaremchuk din strada Sloboda se deosebește de celelalte clădiri mari din cărămidă. Ruslan și soția lui Oksana au avut patru copii. Ruslan a lucrat constructor, în ultimii ani îi plăcea să fotografieze și să filmeze. „Pur și simplu filma tot ce vedea”, spune Yaroslava, fiica bărbatului ucis. „Presupunem c-a fost împușcat pentru asta: au crezut că filmează și transmite [informații despre] mișcarea trupelor rusești”.

La momentul ocupației în casă rămăseseră doar Ruslan și fiul ei Mihail. Pe 11 martie Mihail și prietenii săi au început să evacueze copiii din sat. Tânărul intenționa să-și evacueze tatăl, dar nu a reușit: a fost reținut la un punct de control și ținut captiv timp de 10 zile. Acum Mihail s-a întors în Andreevka și locuiește în casa părinților săi.

Vecinii lui Yaremchuk își amintesc că militarii au venit la casa lui Ruslan pe 12 martie, când acesta era singur acasă.

Trupul lui Yaremchuk a fost găsit lângă casa lui de către unul dintre vecini. L-a îngropat chiar în curte, deoarece continuau bombardamentele și nu era posibil să transporte corpul în altă parte. „Lângă corpul lui erau împrăștiate telefoane distruse”, spune Yaroslava Yaremchuk. „Tatăl meu niciodată nu arunca telefoanele vechi, le ținea în casă, într-un dulap. Poate că rușii au scotocit, le-au găsit, le-au stricat și le-au aruncat”.

Trei locuitori din Andreevka își amintesc că, după 12 martie, mai mulți soldați ruși s-au lăudat că au ucis trei persoane pe strada Sloboda. Tatiana Tkachenko își amintește cum un soldat i-a spus unui coleg: „Am ucis trei persoane pe strada vecină, m-am ales cu-n chilipir bunicel”. Și pensionarii Mikola și Tatiana își amintesc de alți lăudăroși: „Au venit și au început să povestească cum au ucis trei băieți de-ai noștri. Că iată niște poponari fluturau cu dolari, și i-am împușcat”. Pensionarii susțin că cel mai lăudăros soldat era chiar „roșcatul” Daniil Frolkin, imediat l-au recunosc în imaginile de pe telefonul lui Leonid Udod.

Tortura și crima au continuat.

Pe 19 martie a fost lansată o rachetă asupra locului unde erau dislocați soldații ruși. „Au început să alerge și să caute vinovatul”, își amintește pensionara Nadezhda Savran. Unul dintre „vinovați” s-a dovedit a fi chiar fiul ei, Igor, în vârstă de 45 de ani, coleg de clasă al lui Vitaly Kibukevich, care a fost împușcat cu o săptămână mai devreme. Igor s-a despărțit recent de soție și locuia cu mama sa. În tinerețe a făcut armata, apoi s-a înrolat în Garda Națională și în serviciul de securitate de stat. Dar apoi s-a decepționat în serviciul militar și a început să repare mașini. Poate că trecutul militar a fost motivul pentru care Savran a fost confundat cu un țintaș.

Militarii au năvălit în casa lui Savran la patru după-amiază, pe 19 martie. Un militar l-a luat pe Igor și l-a urcat în mașină – aceeași Lada gri care a fost luată de la familia Udod, iar al doilea militar a rămas cu Nadejda și a început să caute prin casa. Găsind mai multe telefoane fixe care nu erau conectate la rețea, le-a aruncat jos și le-a călcat cu picioarele.

Mamei lui Igor nu i-au spus de ce fiul ei a fost luat și dacă se va întoarce acasă. L-au găsit abia pe 31 martie într-un hambar al unei foste ferme de la marginea satului. Alături de corpul lui Igor se afla trupul prietenului și vecinului său Vladimir Pozharnikov, același „Vovka” de la care rușii au furat un ferăstrău.

„Igor zăcea într-o poză de parcă dormea”, își amintește Nadejda. „Picioarele îi erau îndoite, mâinile după cap și era acoperit cu scurta cu care fusese îmbrăcat”.

Nadejda ține în mână haina din piele de oaie a fiului ei, cu două găuri de la împușcături pe piept. După ce ocupanții au plecat, armata ucraineană nu i-au permis să se apropie de corp, spunând că cadavrele ar putea fi minate.

„Oricum mergeam în fiecare zi. Luam de acasă apă, îi spălam, erau suri, deoarece pe aici mergeau tancuri, tehnică și era mult praf și totul peste ei”, spune Savran. „Mă gândeam că nimeni nu-i va spăla”.

Bucătăria lui Nadejda este mobilată modest, cu un bufet vechi sovietic la perete. În interiorul acestuia, pe lângă alte vase, stă o cană cu inscripția „mamei iubite”. Deasupra bufetului, pe tapetul cu orhidee pe el, atârnă un portret al lui Igor, care stă pe fundalul unui câmp de floarea-soarelui.

Unii locuitori din Andreevka, care au reușit să se evacueze din sat, la întoarcere au descoperit că casele lor au fost nu numai jefuite, dar probabil că au fost săvârșite și omoruri în ele. Mi s-au relatat trei cazuri. Pensionara Tatiana Adolfovna de pe strada Șevcenko a găsit în baie mașina de spălat ciuruită de gloanțe, iar pe perete urme de sânge: criminologii au confirmat că cineva a fost împușcat acolo, apoi corpul însângerat a fost târât prin toată casa. Cineva a fost împușcat în casa Tatianei Tkachenko după ce ea și fiul ei au reușit să părăsească Andreevka. În baia lângă toaletă ea a găsit o băltoacă de sânge. Circula printre localnici un zvon că un „rașist” a fost împușcat în casă. Corpul unui localnic, Ivan Rybitsky, a fost găsit în casa vânzătoarei Natalia Simoroz. Nu se știe exact cine l-a ucis și pentru ce.

Unele clădiri din Andreevka au fost pur și simplu arse de soldații riși înainte de retragerea lor. Vitaly Cherkasov de la garda națională din Andreevka susține că au ars acele case în care se afla muniția rusească, care nu putea fi transportată. Publicația Slidstvo.Info confirmă faptul că rușii au plasat la sfârșitul lunii februarie depozite de muniție în sat.

Cherkasov crede, de asemenea, că în casele distruse ar fi putut fi arse cadavrele: atât ale soldaților ruși morți, cât și ale localnicilor uciși. Pe lângă cei 13 morți, în Andreevka sunt considerate dispărute mai mult de 40 de persoane.

„Atunci când oamenii se evacuau, au văzut cadavre pe străzi, dar apoi acestea au dispărut undeva”, spune Vitaly. „Erau morți pe pod (în Andreevka): doi bărbați și o femeie. Nimeni nu știe cine erau acești oameni. Unde au dispărut, de asemenea, nimeni nu știe. Rușii mai întâi îi luau pe soldații lor uciși, direct cu tancul îi transportau. Aruncau cadavrele pe tanc după bombardament și le duceau undeva. Și pe ai noștri, la fel. Mulți oameni au fost uciși, mult timp zăceau de-a lungul drumului. Nimeni nu avea voie să atingă cadavrele. Și apoi au dispărut într-o zi”.

„Erau exploatați voluntar-forțat”. Ce au făcut soldații ruși în timpul ocupației

Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat în iunie că îl suspectează pe Daniil Frolkin, un militar al brigăzii motorizate 64 de încălcarea legilor și obiceiurilor de război. În special, procuratura relata că militarul rus ar putea fi vinovat de uciderea unui civil din Andreevka, de furtul unei mașini de la un alt localnic și de furtul medaliilor sovietice și ucrainene de la un veteran al celui de-al doilea război mondial.

Publicația Slidstvo.Info a publica în iulie o anchetă, în care se susține că localnic pe nume Vasily a identificat soldatul rus într-un selfie de pe telefonul lui Leonid Udod. Vasily, a scris Slidstvo.Info, ar fi asistat la uciderea lui Igor Ermakov, locuitor de pe strada Melya și este convins că Frolkin l-a împușcat pe acesta.

Frolkin însă neagă implicarea în uciderea lui Igor Ermakov. El mi-a spus acest lucru personal într-o conversație telefonică. IStories a găsit contactele tuturor participanților la „ședința foto” din Andreevka, și doi au fost de acord să vorbească cu mine: Daniil Frolkin și Dmitry Danilov.

Mai întâi l-am sunat pe Danilov. Înainte de asta, i-am trimis o fotografie din casa lui Anatoly Danilenko.

„De unde ai pozele astea?”, m-a întrebat cu interes. „Nici chiar eu nu le am”.

El a fost surprins și de faptul că a fost identificat, deoarece în fotografie nu era în uniforma armatei ruse, „era în hainele personale”. Într-adevăr în toate fotografiile fața nu i se vedea: purta ochelari și o șapcă. A fost identificat datorită cicatricii dintre sprâncene, care este vizibilă chiar și sub ochelari.

De pensionarul Ivan, care l-a recunoscut pe Danilov, Dmitry nu-și amintește și spune că n-a luat de la el videocasetofonul. Dar își amintește zâmbind cum gonea cu o viteză de 90 de kilometri pe oră pe motocicleta roșie străină de care și-a amintit Tatiana Tkachenko.

Danilov susține că inițial, în ianuarie 2022, el și colegii săi au fost trimiși în Belarus „pentru pregătiri”. Deja în timpul exercițiilor, mulți dintre ei, potrivit lui, „presupuneau” că ar putea fi trimiși în Ucraina. În februarie au fost anunțați despre „operațiunea specială”.

„Au spus că vom merge pe trei zile pentru a-i intimida”, spune Dmitry. „Operațiunea specială a început, Lugansk și Donetsk sunt acum recunoscute ca republici populare, vor fi incluse în Federația Rusă și veți pleca de acolo”.

El a adăugat că li s-au dat provizii și uniforme pentru un marș de trei zile: „Nu erau posibilități de a ne spăla hainele. Practic, trebuia să le schimbăm, să cautăm ceva mai mult sau mai puțin pe măsură, potrivit pentru militari”. Militarii căutau „ceva potrivit”, de regulă, printre bunurile personale ale localnicilor.

Scopul principal al „operațiunii speciale” în înțelegerea lui Danilov este „eliberarea Ucrainei de naziști”. „În înțelegerea noastră, naziștii sunt cei care au vrut să creeze acea lume, ca să spunem așa, cu o parte care încearcă în mod constant să amenințe direct Rusia”, spune el. În același timp, în Andreevka, potrivit lui Dmitry, el a comunicat, de regulă, cu „localnici destul de adecvați”.

În Andreevka Dmitry și colegii săi s-au angajat în timpul ocupației într-o „căutare constantă a persoanelor care divulgau coordonatele (rusești)”. Când l-am întrebat dacă știe ce s-a întâmplat cu acești oameni, Danilov răspunde: „Din câte știu, erau ținuți închiși apoi predați autorităților superioare și asta-i tot. Avea loc un interogatoriu obișnuit, după care erau întorși prin schimbul de prizonieri de război”. Danilov a spus că nu este implicat în uciderea civililor din Andreevka și nu știe nimic despre civilii împușcați acolo.

Majoritatea colegilor lui Danilov, potrivit lui, erau nemulțumiți de „deplasare”.

„Nu era nimic concret. Permanent am fost hrăniți cu promisiuni”, spune soldatul. „Ni s-a indicat coordonatele după care a trebuit să plecăm de acolo (din regiunea Kiev). Am ajuns la acel punct. Și când a trebuit să înaintăm, ne indicau deja un alt punct, apoi altul și așa mai departe. Acesta a fost cel mai frustrant lucru”.

Dmitry spune că a semnat un contract când s-a înrolat, deoarece credea că-l poate ajuta să-și îndeplinească visul și să se înroleze în forțele speciale Grom. El s-a întors deja din Ucraina și a scris imediat un raport de demisie. Nu vrea să se întoarcă la război, pentru că „nu este nimic de făcut acolo”.

„Pe de o parte, este corect că s-au implicat, pe de altă parte, nu”, spune Danilov despre invazia Rusiei în Ucraina. „Nu sunt încântat, dar nu pot spune că am o atitudine negativă. Sunt puțini oameni care sunt încântați. 99% din știri sunt false: la televizor, în ziare, peste tot. Puțini oameni spun adevărul. Doar cei care au luptat știu ce se petrece acolo, dar puțini oameni o pot spune, pentru că majoritatea au semnat un document. Iar alții vor să uite totul, ca pe un vis urât”.

La sfârșitul discuției Dmitry îmi cere să-i trimit fotografiile de pe telefonul furat, pe care el și tovarășii săi le-au făcut „pentru amintire”.

Daniil Frolkin, cu care am făcut legătura imediat după discuția cu Danilov, spune că a plecat la „exerciții” în Belarus pe 11 ianuarie. Judecând după spusele lui, militarii de acolo nu au urmat nicio pregătire specială înainte de „operațiunea specială”. Iată cum descrie șederea sa în zona de frontieră în ajunul războiului: „Am ajuns, am locuit mai întâi în regiunea de bază apoi am fost împrăștiați în zonele de concentrare. Plutonul meu avea datoria să hrănească batalionul. Am gătit, ne-am spălat, ne-am culcat. Am gătit cina, ne-am spălat, ne-am culcat”.

Frolkin a aflat că merge la război pe 23 februarie, în timpul alinierii după o cină festivă. „La început au vrut să ne pornim la ora patru dimineața, apoi au transferat plecarea la trei. Au venit la mine la unu dimineața, mi-au spus să pornesc mașina”.

După invazia Ucrainei, susține Frolkin, mulți dintre colegii săi au încercat să se elibereze din serviciul militar, dar mult timp nimeni n-a reușit.

„Băieții s-au dus la comandantul brigăzii (Azatbek Omurbekov), iar el a început să strige la ei, umilindu-i: „Te voi împușca pentru că nu vrei să lupți”. De fapt, o operațiune specială este un lucru voluntar. Și se dovedește că am fost angajați voluntar-forțat”, spune soldatul. „Mi-au spus, că nu poți refuza pur și simplu, că ar fi caz penal, de aceea mergi mai departe. Am fost duși înapoi (pe teritoriul Rusiei), iar mâine plecăm din nou în a treia direcție deja (conversația cu Frolkin a fost înregistrată pe 20 iulie. – n. r.). Deplasarea nu trebuie să dureze mai mult de trei luni. După trei luni trebuie iar să ne ia semnături, cine va merge voluntar. Adică, conform legii, nu au dreptul să ne țină aici, dar nu le pasă de această lege”.

Frolkin spune că colegul lui, Ruslan Glotov, cu care s-a fotografiat în Andreevka cu telefonul străin, a cerut după ce s-a întors din regiunea Kiev permisiunea să demisioneze. „Comandantul i-a spus lui și altor doi militari ai brigăzii 64: „Gata, v-am adus la punctul de evacuare, mâine veți zbura în Rusia”, l-au pus pe un Ural și l-au trimis înapoi pe teritoriul Ucrainei. Glotov a reușit ulterior să demisioneze pentru că s-a rănit la braț în timpul unui atac cu mortar”.

Potrivit lui Daniil, în Andreevka trebuia să evacueze tehnica deteriorată: „Au venit la mine și mi-au spus: „Acolo este un Ural distrus, te duci și-l evacuezi”. Agăț acest Ural și-l trag la 80 de kilometri distanță cu o mașină de tractare, iar acolo era luat de semiremorci sau echipamente mai pregătite pentru acest lucru”. Frolkin spune că uneori a trebuit să evacueze nu numai tehnică, ci și pe colegii răniți sau uciși. De exemplu, a doua zi după un bombardament a transportat un soldat mort, de la care a rămas doar corpul și jumătate de cap.

Daniel își amintește de un alt coleg mort, caporalul Alexander Chiryasov de lângă Saransk, care se plimba prin sat într-un jeep furat. Potrivit lui Frolkin, Chiryasov a fost găsit împușcat în casa Tatianei Tkachenko din Andreevka, unde bea cu un alt militar rus. Nu se știe cine la ucis pe caporalul Chiryasov și pentru ce. Frolkin spune că trupul colegului său a fost trimis acasă, dar IStories n-a putut găsi în surse oficiale nicio mențiune despre moartea lui Alexandru Chiryasov.

Când l-am întrebat despre jafuri și banditism, Frolkin a spus că el și tovarășii săi au luat doar „tot felul de fleacuri” din casele localnicilor: o sticlă de vin sau bere, un grătar, mâncare. El susține, de asemenea, că nu a luat medaliile din casa lui Anatoly Danilenko: „Am venit, am făcut o poză și am pus medaliile la loc”.

În același timp, militarul nu neagă faptul că militarii ruși se ocupau cu jafurile în Andreevka. Potrivit acestuia, comandantul adjunct, colonelul Vyacheslav Klobukov s-a remarcat cel mai mult în acest sens: „A furat frigidere din magazine. Apoi găseau magazine cu adidași, cu tot felul de haine – toate au fost exportate. Erau scoase cu camioanele. Când am ajuns în Belarus, am văzut aceste două camioane”.

Frolkin, la fel ca Dmitry Danilov, spune că nu a ucis niciun locuitor din Andreevka.

„Mărturisesc toate crimele”. Ce s-a întâmplat cu adevărat în Andreevka

La câteva ore după prima conversație, Daniil Frolkin îmi propune să-l sun prin mesager și să activez video. În acel moment el temporar se afla în regiunea Belgorod. Avea o cicatrice proaspătă pe bărbie, fuma și a cerut să pornesc înregistrarea:

„Eu, militar al unității 51460, caporal Frolkin Daniil Andreevich, mărturisesc toate crimele pe care le-am comis în Andreevka, împușcând civili, jefuind civili, confiscându-le telefoanele și că comandanților noștri nu le pasă de băieții noștri, de toată infanteria care luptă pe prima linie. Și vreau să adaug: luați măsuri pentru a pedepsi comandanții, pe colonelul Omurbekov Azatbek Asanbekovich, locotenent-colonelul Dmitrenko, (comandant adjunct pentru aprovizionare. – n. r.) colonelul Klobukov și șeful cercetașilor, locotenent-colonelul Romanenko. El a condus operația de recunoaștere, care a fost a naibii și a dus oamenii noștri la moarte. De asemenea, comandantul adjunct al brigăzii, locotenent-colonelul Procurat, a dat ordinul de a omorî oameni”.

Când a fost întrebat de ce comandanții brigăzii ar trebui pedepsiți, Frolkin răspunde că „ei nu-i consideră pe soldații obișnuiți de oameni”. Potrivit lui colonelul Azatbek Omurbekov a transmis Comandamentului informații false despre succesele inexistente ale brigăzii. În toată perioadă de ocupație din Andreevka, potrivit militarului, comandantul „a stat în subsolul școlii”, unde se afla comandamentul central.

„Am încercat să-i explicăm comandantului că nu vom mai merge în ofensivă”, își amintește Frolkin. „Omurbekov a început să-i bată pe băieți, pentru că ar fi niște papă-lapte, i-a numit cu cuvinte obscene. L-a lovit pe unul în față cu patul puștii, i-a pus altuia arma pe frunte, strigându-i: „O să te împușc acum și nu voi păți nimic pentru asta”.

Îl întreb pe Daniil ce vrea să spună când a mărturisit că „a împușcat civili”. El spune că în martie (nu-și poate aminti data exactă), comandanții i-au cerut lui și altor câțiva soldați să-i însoțească pentru a percheziționa casele a trei locuitori din Andreevka.

„I-am dus la cele trei case. Pozele lor nu erau în casele acelea. De fapt, nu erau casele celor trei. Unul în general trăia într-o cocioabă. Aveau bani la ei: grivne, dolari, tot felul de rahaturi. Locotenent-colonelul care era cu noi, Alexandr Procurat, și-a luat banii, iar restul – documente și telefoane ni le-a dat nouă și a spus: „Pe aceștia ucideți-i”. Gata, m-am dus și (pe unul dintre ei) l-am împușcat.

Judecând după detaliile pe care Frolkin le-a relatat, este vorba despre uciderea de pe 12 martie a lui Vadim Ganyuk, Vitaly Kibukevich și Ruslan Yaremchuk. Daniil l-a împușcat probabil pe Ruslan Yaremchuk. Nu-l recunoaște de bărbatul împușcat în fotografie, dar spune că ar fi putut uita multe lucruri din cauza șocului. Apoi Daniil arată o fotografie a lui Yaremchuk ucis de colegului său, care a fost prezent și la percheziții și confirmă că anume Frolkin l-a împușcat pe acest bărbat. Militarul este convins că omul pe care l-a ucis a transmis coordonatele coloanelor armatei ruse, și din cauza lui „au fost răniți 18 băieți, unul greu, i-au fost sfârtecate testiculele”.

Îl întreb pe Frolkin: „L-ai împușcat pentru că te-ai răzbunat pentru oamenii tăi?”

„Da. Înțeleg că răzbunarea este un lucru nenorocit, dar m-am răzbunat și înțelegeam ce fac. E singura persoană pe care am ucis-o în cele șapte luni cât durează operațiunea specială. Am salvat 86 de oameni, dar am ucis unul”.

„Ai încercat să vorbești cu el înainte de al împușca?”

„Am încercat. El ne-a spus: „Sunt civil, locuiesc aici”. S-a apropiat un câine, evident că era din acea curte, a început să latre la el, iar la noi nu lătra. Îi strig: „Spune adevărul, târfă, te vom împușca acum”. El: „Am venit de la Kiev cu o zi înainte, mi s-a cerut să trimit coordonatele coloanelor”. L-am scos din casă. Am găsit cartușe folosite la el, din cele care sunt adesea folosite de ofițeri. Asta e tot. I-am spus: „Dă-i drumul”. El mergea înainte. I-am spus, „În genunchi”. Și i-am tras un glonț în frunte (militarul a făcut o gafă, adică „în ceafă” – n. r.). Mă scutura mult timp după aceea. L-am ucis pe unul, dar am vrut să salvez pe alții, cât mai mulți”.

L-am întrebat pe Daniil de ce a decis să-mi spună adevărul până la urmă. Militarul mi-a răspuns că face acest lucru de dragul „băieților”, care, după multe luni de deplasare, urmează să fie trimiși înapoi pe prima linie pentru a lupta în Herson.

„Băieții noștri vor fi cruțați, vor fi lăsați datorită mie”, speră militarul. „Este mai bine să distrugi o viață decât să distrugi viața a 200-300 de oameni. Îi cunosc pe toți băieții ăștia. Cincizeci de oameni care au rămas din batalionul nostru, sunt oameni buni, nu vreau să le stric viața, au fost cu mine de la începutul operațiunii. Acum sunt trimiși din nou la Herson, nu mai au dreptul să facă acest lucru, pentru că toți oamenii nu suportă fizic acest lucru. Văd că brigada noastră este distrusă”.

Cuvintele lui Frolkin sunt confirmate de o conversație interceptată presupus a ofițerilor brigăzii 64, publicată de Direcția Principală de Informații din Ucraina. Din aceasta rezultă că comandamentul nu știe cine să conducă brigada și cine va dori din nou să nimerească în așa daravelă.

Frolkin a recunoscut că nu a înțeles de ce și cu cine a luptat:

„Ne spun despre brigada noastră, că salvăm, că suntem atât de frumușei, dar nu este clar cu cine luptăm. Și nu ne spun nimic despre alte brigăzi, nu ne spun nimic despre victimele civile. Ucidem soldații ucraineni înseamnă că artileria lucrează bine. Iar câți civili mor ei [comandanții] probabil că nici nu știu”.

La sfârșitul lunii iulie Daniil Frolkin a plecat din regiunea Belgorod în regiunea Khabarovsk și de acolo a cerut eliberarea din serviciu. Acum doi ani a semnat un contract pentru că dorea să se întoarcă în orașul său natal și să se angajeze în poliție. Ce va face militarul mai departe nu se știe.

„Înțeleg că pot fi închis pentru toate aceste informații”, spune el. „Nici măcar pentru faptul că am făcut tot felul de prostii în Ucraina. Ci pentru această informație (despre comandanți). Vreau doar să mărturisesc totul și să explic ce se întâmplă în țara noastră. Cred că ar fi fost mult mai bine dacă acest război n-ar fi fost deloc”.

P. S.

După ce am vorbit cu Daniil Frolkin, am sunat-o pe Oksana, văduva lui Ruslan Yaremchuk. Pierderea soțului ei nu este unica tragedie din familia lor din ultimii ani. În 2017, fiica lor Serafima, în vârstă de 16 ani, a dispărut. Câteva săptămâni mai târziu s-a stabilit că fata a fost ucisă de prietenul ei de 23 de ani. În 2019 Oksana a născut un fiu.

Oksana Yaremchuk a fost prezentă la identificarea lui Ruslan și confirmă că soțul ei a murit din cauza unei răni la cap: „Adică a fost pur și simplu împușcat”. O întreb ce i-ar spune ucigașului soțului ei, dacă ar avea această ocazie:

„De ce a făcut asta?”, răspunde Oksana. „Un om nu poate ucide. Aceștia nu sunt oameni, asta-i tot. Nouă ne pare rău și de un animal, așa că n-ai cu cine vorbi”