Colectivul Ansamblului JOC: „Cerem anularea ordinului Ministerului Culturii de suspendare din funcție a Alionei Strâmbeanu”
Colectivul Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare JOC a scris o petiție de susținere pentru directoarea ansamblului, Aliona Strâmbeanu, cerând anularea ordinului Ministerului Culturii al Republicii Moldova de suspendare din funcție a acesteia.
Petiția a apărut pe rețelele de socializare.
În demers scrie că „Colectivul Ansamblului Academic de Dansuri Populare „JOC” își exprimă dezacordul său în legătură cu ordinul ministerului, nr.205 din 11.06.2024, cu privire la suspendarea raporturilor de muncă cu doamna Aliona Strâmbeanu, director general interimar al instituției Publice Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare JOC”.
Aceștia au mai scris că la momentul actual, ansamblul este implicat la maxim în repetițiile pentru spectacolul Drăgaica – zeița sânzienelor, care va avea loc pe data de 22 și 23 iunie la Teatrul Național de Operă și Balet și pentru evoluarea în cadrul Festivalului Internațional de la Timișoara de pe data de 06.07.24, „iar suspendarea din funcție a Alionei Strâmbeanu, în această perioadă importantă, va destabiliza și va demoraliza artiștii”.
În acest context, colectivul „JOC” scrie că cere anularea ordinului de suspendare din funcție a directoarei Aliona Strâmbeanu și îi solicită ministrului Culturii, Sergiu Prodan, o întâlnire pentru discuții față în față.
Anterior Ziarul de Gardă a scris despre faptul că mai mulți dansatori din ansamblului național academic de dansuri populare „Joc”, colectiv emerit din Republica Moldova, au fost la începutul lunii iunie la Sankt Petersburg, unde au dansat hora alături de oligarhul fugar Ilan Șor și reprezentanții partidelor pe care le controlează, unite în blocul „Victorie”. Contactați de ZdG, reprezentanții „Joc” au mărturisit că „a fost o surpriză neplăcută”.
Ulterior, Ministerul Culturii a demarat o anchetă internă pe acest caz, în cadrul căreia ar urma să se stabilească „cum membrii ansamblului de stat au ajuns să facă jocul politicienilor proruși”.
Pe 11 iunie, conducerea ansamblului „Joc” a publicat un comunicat cu referire acest caz. Potrivit acestuia, în adresa instituției nu a parvenit nicio solicitare privind delegarea membrilor colectivului său sau a ansamblului în întregime pentru participarea la vreo prestație artistică în Federația Rusă. Astfel, conducerea colectivului susține că ansamblul „nu a participat” la evenimentul din Rusia.
Ulterior, în urma acestor fapte, directoarea ansamblului „Joc”, Aliona Strîmbeanu, a fost suspendată din funcție, pe perioada anchetei.