Cod galben de scădere bruscă a temperaturii aerului
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a atenționat că, în perioada 18 – 19 septembrie, Republica Moldova va fi sub cod galben de scădere bruscă a temperaturii aerului.
În legătură cu pătrunderea unei mase de aer rece de origine arctică, în intervalul 18 – 19 septembrie temperatura aerului brusc va scădea.
Temperatura maximă ziua va oscila între +15°C și +20°C, minima noaptea va oscila între +4°C și +10°C.
Pe data de 19 septembrie, în orele dimineții, izolat în raioanele de nord în depresiuni la suprafața solului înghețuri cu intensitatea de -1..-2°C.
Pe data de 18 septembrie răcirea vremii va fi însoțită de intensificări de vânt din nord-vest cu rafale de 15-20 m/s.