Co-proprietarul rețelei de benzinării „Vento”, achitat după un an de detenție
Co-proprietarul rețelei de benzinării „Vento”, Igor Borș, care acum doi ani fusese reținut, iar ulterior, timp de aproximativ un an deținut în arest, a fost achitat. În plus, au fost ridicate sechestrele de pe toate bunurile mobile și imobile ale acestuia, dar și de pe conturile bancare ale persoanei juridice SRL „Datario”, care la fel a fost achitată.
Sentința a fost pronunțată astăzi de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, după ce Procuratura Anticorupție a renunțat la învinuirile aduse în anul 2018. Decizia de renunțare la învinuire a fost luată acum trei luni, după examinarea tuturor probelor existente în dosar.
Amintim că, pe 3 martie 2018, Procuratura Anticorupție anunța despre reținerea omului de afaceri, care împreună cu alți șase presupuși complici au fost învinuiți de spălare de bani și evaziune fiscală.
Procurorul de caz Roman Statnâi a organizat atunci percheziționarea, reținerea, menținerea persoanelor în arest de la două până la unsprezece luni, fiindu-le sechestrate și averile. Ulterior, același procuror i-a scos pe toți de sub urmărire penală, unicul figurant deferit justiției fiind co-proprietarul rețelei de benzinării, Igor Borș.
Conform Procuraturii Generale, la baza urmăririi penale a acestuia a stat actul emis în urma unui control fiscal (anulat ulterior de instanța de judecată), efectuat la insistența Procuraturii Anticorupție la respectivul agent economic pentru perioada de până la venirea co-proprietarului în afacere. Menționăm că, Igor Borș era doar co-proprietar, împreună cu fratele său, neavând nici o funcție executivă și nerealizând în acest sens nici o activitate de administrare a acestei întreprinderi.
„În prezent, acțiunile poliției și ale procurorilor anticorupție care au gestionat acest dosar constituie obiectul unei anchete penale, în curs de desfășurare, despre rezultatele căreia Procuratura va informa suplimentar.
Numele fraților Andrian și Igor Borș, co-proprietari ai rețelei de benzinării ”Vento”, se regăsește în lista celor 38 de dosare, care ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice și care au dus la urmărirea penală și judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane. În luna iunie 2020, Procuratura Generală a informat publicul despre primul bilanț al evaluării acestor dosare, inclusiv despre clasarea cauzei penale în privința lui Andrian Borș, care a reușit să scape, la acea perioadă, de arest, fiind plecat peste hotare”, se arată într-un comunicat remis de PG.
Amintim că, printr-o dispoziție emisă de Procurorul General, în februarie curent, a fost instituit un Grup de control și monitorizare a unor dosare concrete și asta după ce instituția a luat act de Declarațiile și Raportul APCE, declarațiile unor organizații neguvernamentale, activiști civici, reprezentanți ai partidelor politice, dar și adresările parvenite pe adresa Procurorului General, din care rezulta o listă de dosare pretins politice.