Principală  —  Ştiri  —  Social   —   CNAM: Peste 1300 de copii…

CNAM: Peste 1300 de copii din raionul Leova au beneficiat de servicii stomatologice gratuite

Imagine simbol

Peste 1300 de copii din raionul Leova au beneficiat, în perioada septembrie-octombrie 2024, de servicii stomatologice finanțate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, informează instituția.

Consultațiile au fost oferite de echipa mobilă de stomatologi, care s-a deplasat în următoarele localități: Borogani, Ceadâr, Cupcui, Colibabovca, Covurlui, Filipeni, Hănăsenii Noi, Orac, Sărata Nouă, Sărățica Nouă, Sărățica Veche, Sârma și Tigheci.

Pentru prestarea în localitățile rurale a serviciilor stomatologice de către echipele mobile, în fondul măsurilor de profilaxie pentru anul curent au fost planificați peste cinci milioane de lei.

Potrivit datelor CNAM, în zece luni ale anului curent, în jur de 9000 de copii din mai multe localități ale țării au beneficiat gratuit de asistență stomatologică în valoare de peste patru milioane de lei.