Principală  —  IMPORTANTE   —   CNA anunță că a aplicat…

CNA anunță că a aplicat amenzi de peste 2 milioane de lei pentru corupere electorală. Circa 1000 de procese-verbale, recepționate de la Poliție

Imagine-simbol, sursa: procuratura.md

Centrul Național Anticorupție (CNA) informează miercuri, 30 octombrie, despre aplicarea amenzilor contravenționale de peste 2 milioane de lei pentru corupere electorală. Conform unui comunicat al Centrului, la această etapă instituția are spre examinare circa 1000 de procese-verbale de constatare a contravenției cu privire la coruperea electorală pasivă, recepționate de la Poliție. 

Potrivit legislației în vigoare, pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei.

Coruperea electorală pasivă prevede constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.

„CNA atenționează asupra faptului că persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală. De asemenea, reamintim că persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei”, menționează CNA într-un comunicat.

Pe 20 octombrie 2024, în R. Moldova a avut loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Opțiunea „DA” din buletinul de vot a trecut la limită de 50%, rezultat care validează, astfel, propunerea introducerii în Constituție a obiectivului de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană. Conform datelor publicate de către Comisia Electorală Centrală (CEC), 50.35% dintre alegători au votat „DA” la referendum, în timp ce 49.65% dintre aceștia au ales opțiunea „NU” din buletinul de vot.

În noaptea alegerilor, după anunțarea primelor rezultate ale scrutinelor, președinta în funcție, Maia Sandu, a declarat că organele de drept au dovezi care indică asupra unei „fraude fără precedent” a alegerilor.

Ziarul de Gardă a pătruns din nou în rețeaua lui Ilan Șor. Timp de trei luni am documentat din interior cu ajutorul unei camere ascunse cum circulă banii și cum sunt racolați și ademeniți oamenii care lucrează pentru Ilan Șor, în slujba Moscovei. Miza – deturnarea cursului european al țării prin compromiterea referendumului din 20 octombrie și votul pentru un candidat susținut de Șor, care urmează să fie anunțat cu doar o zi înaintea scrutinului.