CNA anunță că a a aplicat amenzi în valoare de 3 500 000 de lei cu privire la constatarea coruperii electorale
Centrul Național Anticorupție (CNA) informează că, până în prezent, a aplicat amenzi în valoare de 3 500 000 de lei pe marginea proceselor-verbale cu privire la „constatarea coruperii electorale pasive”.
CNA precizează că este vorba despre constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor. Astfel pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei.
CNA examinează în continuare procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora. De notat că, persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.
Oamenii legii atenționează asupra faptului că persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei.