Clarificare din partea Guvernului: Ce sărbătorim pe 9 mai. Programul evenimentelor
Într-o conferință după ședința Guvernului, Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Executivului, a făcut declarații referitor la ce se va sărbători la data de 9 mai. Astfel, în acea zi, în R. Moldova se va celebra Ziua Victoriei asupra nazismului și fascismului și Ziua Europei.
„Tradițional și clasic, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți, ca să facem o claritate la acest subiect: pe data de 9 mai, în R. Moldova comemorăm eroii căzuți în Al Doilea Război Mondial și desigur că sărbătorim Ziua Victoriei asupra nazismului și fascismului și pacea, care de fapt, a cuprins Europa după această victorie istorică. Vorbim despre pacea care a stat la baza formării unei Europe unite și unei Europe prospere” a declarat Vodă.
Daniel Vodă a venit cu unele atenționări:
„Venim și cu avertisment de interes public: În următoarea perioadă ne putem aștepta la lecții de istorie din partea Federației Ruse, stat care a readus războiul pe continentul european și promovează simboluri străine asociate zilei de 9 mai, așa ca panglica bicoloră, care nu are nimic în comun cu victoria asupra nazismului și fascismului. Și lucrul acesta e binecunoscut de către istorici”.
„Pe data de 9 mai vom celebra pacea și unitatea pe întregul continentul european, lucru care este extrem de important pentru coeziunea națională, aici în R. Moldova”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Vorbind despre panglica bicoloră, Vodă a specificat că
„Apropo, în alte țări vecine Rusiei, cum ar fi Kîrgîzstan, Uzbekistan sau Kazakstan, dar și în Belarus, această panglică nu este utilizată pe larg, fiind înlocuită cu simboluri naționale. Iar țara vecină, Ucraina, sau state ca – Letonia, Estonia, Lituania sau Germania au interzis prin lege panglica bicoloră. Noi toți avem simbolurile noastre. În R. Moldova este tricolorul – simbol care definește trecutul nostru, un simbol care definește prezentul nostru, recent celebrat pe 27 aprilie și am spus onor la tricolor”, a spus Vodă.
Programul pentru ziua de 9 mai este:
„Guvernul a anunțat în regim de transparență că atât Executivul, cât și Delegația Uniunii Europene în R. Moldova, împreună cu ambasadele statelor membre ale UE, dar și cetățenii țării noastre vor marca și Ziua Europei, eveniment care va reuni mai multe activități publice.
Începând cu ora 12, pe data de 9 mai, membrii Executivului se vor afla în pavilionul Guvernului, amplasat în Piața Marii Adunări Naționale, unde vor socializa cu cetățenii. Va fi organizată și o excursie în casa Guvernului.
În grădina Guvernului, vizitatorii vor putea admira diverse expoziții tematice.
Seara, publicul este așteptat la un concert susținut în Piața Marii Adunări Naționale. Va cânta Cristofor Aldea-Teodorovici și orchestra, The Urs, Lupii lui Calancea, ansamblul Hecenii, Kalush și Orchestra din Ucraina – câștigătorii Eurovision 2022”, potrivit lui Daniel Vodă.
„9 mai nu trebuie să fie un element de divizare, dar de unitate și să ținem simbolismul acestei zi pentru întreaga Europa”, a mai accentuat Daniel Vodă.