„Cititul alină în vremuri de restriște”. Editura Cartier oferă acces gratuit pentru 100 de cărți digitale
De azi, 19 martie 2020, o sută de ebook-uri Cartier pot fi descărcate gratuit de pe iBookstore. Gestul vine în contextul pandemiei de coronavirus, editura argumentând că în vremuri de restriște, lectura îi poate ajuta pe cei izolați, singuri sau aflați departe de casă.
„Oriunde ați fi – Italia, Spania, Franța, Marea Britanie, Germania, China, SUA, Maroc, Mexic sau Canada – puteți descărca și citi. Gestul nostru este, mai ales, pentru cei care sunt singuri, izolați, departe de casă. Cititul alină în vremuri de restriște. Acasă poate fi oriunde.
Prietenii voștri în aceste timpuri sunt Dante, Stendhal, Oscar Wilde, Mark Twain, Alexandre Dumas, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale, Mircea Streinul, Liviu Rebreanu, Ion Druță, Aureliu Busuioc, Petru Cărare, Vladimir Beșleagă, Emilian Galaicu-Păun, Claudiu Komartin, Eugen Lungu, Andrei Țurcanu, Vladimir Lorcenkov, Constantin Cheianu, Oleg Serebrian, Emanuela Iurkin, Dumitru Crudu, Vsevolod Ciornei, Val Butnaru, Paula Erizanu, Igor Guzun, Tony Hawks, Matei Cazacu, Nicolas Trifon…
Vă prețuim. Totul va fi bine”, se spune în mesajul editurii.
Cărțile digitale de la Cartier pot fi descărcate gratuit în decurs de 30 de zile.