Citiți joi în ZdG: (Re)compensații de sute de milioane pentru zona de securitate, despre care „nu prea se vorbea în public” și „Bunicuța” acționată în judecată de președintă
În cea de-a doua ediție a Ziarului de Gardă din acest an, aflați, la rubrica Reporter Special, cum oamenii din cele 14 localități din zona de securitate, deși controlate de autoritățile de la Chișinău, nu plătesc pentru consumul de gaze naturale același tarif ca și consumatorii din dreapta Nistrului pentru că primesc de mai bine de zece ani bani din bugetul de stat pentru „compensarea diferenței de tarif”. În 2024, 131 de milioane de lei au fost alocați pentru plata compensațiilor.
Tot în această ediție găsiți materialul despre femeia acționată în judecată de către președinta Maia Sandu pentru denigrare. Cine este de fapt femeia din clipurile video distribuite pe rețelele de socializare, despre care se spunea că ar fi persoana chemată în instanță de către șefa statului, aflați la rubrica Realitatea.
La rubrica Trăind de Gardă, aflați istoria unei adolescente din raionul Florești, care a ajuns în vizorul oamenilor legii după ce directoarea instituției de învățământ a observat urme de lovituri pe față și pe corp. În timpul comunicării, adolescenta a relatat că ar fi fost victima abuzului fizic și sexual mai bine de un an. ZdG a încercat să afle cum a fost posibil ca nimeni să nu afle timp de un an de zile despre abuzurile la care ar fi fost supusă adolescenta.
După ce ZdG a scris despre vacanța pe insulele Seychelles a judecătorului din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, Victor Sandu, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anunțat că refuză să inițieze controlul averii și intereselor personale ale magistratului. ZdG a descoperit că datele privind cheltuielile aferente vacanței, prezentate la ANI, sunt diferite de cele anunțate de soția magistratului, Doina Chiorescu, după publicarea articolului ZdG.
Armata rusă nu poate elibera teritoriul din regiunea Kursk capturat de Forțele Armate ale Ucrainei (FAU), dar continuă operațiunile ofensive în Donbas și se pregătește de altele noi. La rubrica Război, citiți ce se întâmplă pe linia frontului ucraineano-rus.
La rubrica Exclusiv, aflați ce este și cum funcționează noul program unic al asigurării obligatorii de asistență medicală din R. Moldova.
Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a doua ediție a Ziarului de Gardă din acest an.
Rubricile ediției:
ACTUAL: „Indirect, se face legătura cu preşedintele Partidului MAN.” Cine a organizat, cât a costat şi cine a plătit pentru concertul Primăriei Chişinău la Veneţia?/ După ce a refuzat ajutorul Chișinăului, pretinsul lider de la Tiraspol a întreprins o vizită la Moscova, prezentând la vamă pașaportul rusesc
OPINII:
Alina Radu: Cum ajunge gazul la Tiraspol şi pe unde iese propaganda?
EDITORIAL:
Aneta Grosu: Când doctorii devin icoane
Olga Bulat: Ce câștigă Kremlinul de pe urma sistării gazului
DOSAR: Detenţie pe viaţă: numărul condamnaţilor, completat de violatori
REALITATEA: „Bunicuţa” acţionată în judecată de preşedintă: Un scandal cu iz politic, alimentat de falsuri
RĂZBOI: Forţele armate ruse eşuează în Kursk, dar avansează în Donbas. Ce se întâmplă pe linia frontului ucraineano-rus?
CITITORUL DE GARDĂ: Ne dorim să trăim mai bine, dar pentru asta să lupte alții, nu noi/ Cum pot călători în România cetățenii R. Moldova care nu dețin pașapoarte românești?
IMPACT: ANI a refuzat să iniţieze controlul averii judecătorului Victor Sandu. Magistratul: „Aflându-mă în concediul anual de odihnă, am decis să petrec timp cu soția mea în Seychelles”
REPORTER SPECIAL: (Re)compensații de sute de milioane pentru zona de securitate, despre care „nu prea se vorbea în public” sau de ce timp de 30 de ani satele din zona de securitate n-au fost conectate la rețeaua de gaze de pe malul drept
EXCLUSIV: Consultaţii, urgenţe, spitalizări: ce este şi cum funcţionează noul program unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală în R. Moldova
TRĂIND DE GARDĂ: Istoria unui abuz sau cum nimeni nu a observat că o adolescentă a fost abuzată un an de zile de către tatăl său vitreg
ZdGust: Sarea în bucate: bună sau rea? Explicaţii oferite de un medic nutriţionist
OAMENI: Eminescu rămâne pe veci cel care a fost, până la apariţia unuia mai genial decât el