Principală  —  citiți joi   —   Citiți joi în ZdG: Găgăuzia…

Citiți joi în ZdG: Găgăuzia din visurile lui Șor și Guțul în 2025: mai puțini bani pentru oameni și mai mulți pentru funcționari și Alternativa „proeuropeană” a unor politicieni cu ștate vechi și trecut pro-rus

Ziarul de Gardă a analizat, în cea de-a cincea ediție tipărită din acest an, la rubrica Reporter Special, bugetul aprobat de Autonomia Găgăuză pentru anul 2025. Astfel, în această rubrică veți afla cum s-a ajuns de la investițiile de milioane promise de oligarhul fugar Ilan Șor în 2023 la reducerea finanțării, din bugetul autonomiei, a mai multor programe sociale și alocarea a 3,6 milioane de lei pentru întreținerea funcționarilor, potrivit deciziei Comitetului Executiv al Evgheniei Guțul.

La 31 ianuarie, într-o conferință de presă, Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu și Mark Tkaciuk au anunțat că „își unesc forțele” pentru a pune bazele unui Bloc Politic. Astfel, în această ediție, la rubrica Realitatea, aflați ce trecut îi leagă pe cei patru politicieni care au anunțat inițiativa de a crea Blocul Politic Alternativa.

Citiți, la rubrica Actual, cum laudele unor politicieni pentru sprijinul acordat R. Moldova de către agenția USAID s-au transformat în acuzații legate de modul în care ar fi fost folosite fondurile agenției, după ce administrația Trump a anunțat suspendarea proiectelor USAID. Datele publice arată că USAID a contribuit la dezvoltarea țării încă din 1992 cu peste un miliard de dolari.

La rubrica Dosar, ZdG prezintă cronologia decesului Liubei Babițchi, proprietara unui magazin de haine din Chișinău, după ce i-au fost efectuate anumite proceduri, încă neclare, la o clinică cosmetologică din capitală. La câteva zile după decesul femeii, nicio persoană nu are statut procesual de bănuit sau învinuit.

„Din totalul respondenților la Recensământ, 49,2% au declarat limba moldovenească drept maternă, cu 7,8 puncte procentuale mai puțin decât în 2014, iar 31,3% – limba română, cu o creștere de 8,1%”. La rubrica Exclusiv, găsiți sinteza rezultatelor preliminare ale Recensământului Populației și Locuințelor, desfășurat în perioada 8 aprilie – 7 iulie 2024.

„Temperaturile mai scăzute și nivelul mic de umiditate, trecerile frecvente de la rece la cald, pot duce la apariția unor probleme dermatologice”. La rubrica ZdGust aflați care sunt recomandările doctoriței dermatovenerologe Cezara Bolocan pentru a menține pielea sănătoasă și protejată în timpul iernii.

Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a cincea ediție a Ziarului de Gardă din acest an.

Rubricile ediției:

ACTUAL: USAID Moldova: proiecte de peste un miliard de dolari implementate vs. acuzații aduse de unii politicieni care anterior lăudau sprijinul american

OPINII:
Alina Radu: 
Împroșcatul cu glod în sprijinul din Europa și SUA vs. tăcerea noastră

Olga Bulat: Jocul unui pretins țar de-a gazele

ANCHETE: Locatari vs. firme specializate în administrarea blocurilor: acuzații, plângeri penale și tentative de intimidare

REALITATEA: Alternativa „proeuropeană” a unor politicieni cu ștate vechi și trecut pro-rus

DOSAR: Cronologia unui deces: o femeie a murit în urma unor proceduri efectuate la o clinică cosmetologică

CITITORUL DE GARDĂ: Refugiată din Ucraina – recunoscătoare R. Moldova: „Nimic nu mai depinde de noi. Trebuie doar să înțelegem și să fim oameni în orice condiții, să fim oameni și să ne ajutăm reciproc”/ Ce presupune noua Lege cu privire la veteranii de război?

JUSTIȚIE: Dosarul „Kuliok”: Dodon spune că are „suspiciuni” că magistrații s-ar „grăbi să-l condamne” și a cerut recuzarea a doi judecători

REPORTER SPECIAL: Găgăuzia din visurile lui Șor și Guțul în 2025: mai puțini bani pentru oameni, mai mulți pentru funcționari

EXCLUSIV: Urbanizarea, scăderea numărului populației, îmbătrânirea acesteia – rezultatele preliminare ale Recensământului 2024

UTIL: Casele care nu sunt realizate de companii de construcție nu mai pot fi date în exploatare: Explicațiile unui deputat/ Proiect: se propune majorarea pensiei minime pentru limita de vârstă până la 3300 de lei. Sunt vizați peste 30 de mii de pensionari

ZdGust: Îngrijirea pielii în sezonul rece: sfaturi pentru a o menține sănătoasă și hidratată

OAMENI: Petre Neamțu: „Și noaptea, și ziua, chiar dacă nu răsună, eu o aud, aud muzica”