Principală  —  Ştiri   —   Citiți Joi în ZdG: Fabrica…

Citiți Joi în ZdG: Fabrica de partide a lui Șor – o nouă formațiune în stoc și Interviu cu Filippo Grandi, Înaltul Comisar al ONU pentru refugiați

Cea de-a treia ediție a  Ziarului de Gardă, din 25 ianuarie, vă aduce un nou material despre formațiunile fostului deputat fugar, Ilan Șor. La rubrica Anchetă, aflați despre noul partid „Victorie”, înregistrat la 28 decembrie 2023, la Agenția Servicii Publice (ASP), care împarte același statut, formulat identic, cu alte două formațiuni coordonate de Ilan Șor – partidul „Șor” și partidul „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”. Tot în această ediție, la rubrica Exclusiv, găsiți interviul cu Filipo Grandi, Înaltul Comisar al ONU pentru refugiați. Oficialul a vorbit, în cadrul interviului, despre Moldova, Ucraina, despre modul în care cetățenii noștri sunt implicați în integrarea refugiaților ucraineni și despre ce fel de sprijin ne oferă comunitatea internațională.

La rubrica Justiție Selectivă, puteți afla mai multe detalii despre pedeapsa solicitată de procurori pentru fostul premier Vlad Filat, învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Vlad Filat se declară nevinovat, iar avocații acestuia susțin că pledoaria procurorei nu demonstrează vinovăția fostului prim-ministru și că dosarul este lipsit de probatoriu.

La solicitarea ZdG, Ministerul Sănătății a confirmat că fuzionarea Spitalului „Toma Ciorbă” cu Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile „deocamdată include doar un management comun, mai eficient, cu identificarea resurselor necesare pentru renovări, restructurări.”” În ediția de mâine, citiți la rubrica Anchetă cronica „reorganizării” Spitalului „Toma Ciorbă”.

Despre sistarea finanțării din bugetul municipal a grupelor cu program prelungit în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău, care a declanșat revolte în rândul părinților și a generat un șir de acuzații reciproce între autoritățile publice centrale și cele locale, aflați la rubrica REALITATEA. 

„Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod vamal al R. Moldova, toți agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor achita taxa vamală pe principii generale. Șeful regiunii separatiste, Vadim Krasnoselski, a calificat această decizie drept un „semn de slăbiciune” din partea Chișinăului, care nu duce „nicăieri”, dar poate provoca o escaladare a situației între malurile Nistrului”. Într-un alt material ZdG, la rubrica REPORTER SPECIAL, veți afla despre relațiile comerciale ale regiunii transnistrene cu Rusia, în care țări antreprenorii transnistreni exportă cel mai mult, cum a afectat războiul din Ucraina această regiune, dar și în ce mod sfera economică ar putea influența soluționarea conflictului transnistrean. 

„Apoi, în 1962 a fost implementat pentru prima dată un element de mare importanță, care rămâne relevant până astăzi, inclusiv pentru potențialii noi membri ai UE cum ar fi Republica Moldova sau Ucraina – Politica Agricolă Comună (PAC), un sistem de subvenții și programe care tind să sprijine fermierii și să îmbunătățească productivitatea agricolă, asigurând o aprovizionare stabilă cu alimente la prețuri accesibile”.
Citiți despre istoria și scopul Uniunii Europene la rubrica UE pe înțelesul mEU.

Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a treia ediție a Ziarului de Gardă din acest an.

Rubricile ediției:

ACTUAL: Schimbări în Guvern și în Parlament. De ce pleacă Nicu Popescu și ce urmează?/ Dosarul Plahotniuc, conexat cu dosarul foștilor șefi ai BNM din perioada fraudei bancare. Procurorii acuză „tergiversarea examinării cauzei”

OPINII:
Alina Radu: De ce pleacă miniștrii atunci când sunt buni?

EDITORIAL:
Aneta Grosu: Pierderea unui copil ca un gol ratat
Ecaterina Arvintii, reporteră, Asociația Presei Independente (API): Interese financiare cu elemente de corupție: unii medici din spitalele de stat își „conving” pacienții să se trateze la privat 

ANCHETĂ: Fabrica de partide a lui Șor – o nouă formațiune în stoc/ Momeala de 2 ha din centrul Chișinăului și cronica „reorganizării” Spitalului „Toma Ciorbă” 

JUSTIȚIE SELECTIVĂ: Vlad Filat, în așteptarea sentinței. Procurorii cer 7 ani de închisoare și restituirea a circa 13 milioane de lei statului în dosarul de spălare a banilor din 2015

REALITATEA: Scandalul grupelor cu program prelungit vs soluția Primăriei: „În instituțiile de învățământ unde se colectau bani în plic pentru salariul profesorilor, povara financiară a părinților se va dubla”

CITITORUL DE GARDĂ: Strigătul disperat al unor mame care îngrijesc de copiii lor cu dizabilități: „Am ajuns o minge de ping-pong pe care o trimit de la primărie la guvern și invers”

GÂNDEȘTE CRITIC: FALS – NATO va deschide un laborator biochimic la Băcioi/ Numărul fraudelor electronice, în creștere în R. Moldova 

REPORTER SPECIAL: Regiunea separatistă nistreană: relații strânse cu Rusia, dar cu exporturi în UE

EXCLUSIV: „Ceea ce face Moldova este atât de important pentru rezistența poporului ucrainean. Și dacă îmi permiteți să spun, pentru întreaga Europă”. Interviu cu Filippo Grandi, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați

UE pe înțelesu mEU: Istoria și scopul Uniunii Europene 

PROIECT: Studenții de la Farmacie și Medicină vor beneficia de educație prin cercetare, datorită laboratoarelor dotate cu utilaje și tehnologii moderne, într-un proiect finanțat de Banca Mondială

OAMENI: Nicolae Botgros la 71 de ani: „Să ai tu harul de la Dumnezeu, să ai orice de la Dumnezeu, dar dacă nu muncești și pui harul cela în buzunar și îl ții pentru tine, nu faci nimic”