Principală  —  IMPORTANTE   —   Circa 500 de consumatori au…

Circa 500 de consumatori au fost deconectați de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Datorii către Moldovagaz – circa 3,6 milioane de lei

SA „Moldovagaz” anunță că pe parcursul lunii mai, 481 de unități de consum au fost deconectate de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 3,6 milioane lei, potrivit „Moldovagaz”.

Totodată, „Moldovagaz” anunță că față de 287 consumatori s-a aplicat condiția plății preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale furnizate la data de 31 mai 2024 se ridică la 98,5%, și constituie 5,723 miliarde lei, sau cu 30% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, fapt explicabil prin diminuarea pronunțată a tarifelor în perioada respectivă.

„Moldovagaz” mai comunică despre faptul că consumatorii casnici, până la data de 31 mai 2024, au achitat 97,5% din sumele facturate în anul 2024, ceea ce este cu 0,9 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,8%, ceea ce este cu 3 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%, ceea ce este cu 6,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Volumul consumului de gaze naturale în luna mai curent a constituit 25,4 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 7,68% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, față de luna aprilie 2024, acest indicator a scăzut cu 4 milioane de metri cubi, sau cu 13,6%.