Circa 3700 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, înregistrate săptămâna trecută. ANSP: „Datele indică o creștere cu 5,2%”
Săptămâna trecută, 6-12 ianuarie, în R. Moldova au fost înregistrate 3698 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (57%), 213 cazuri de gripă sezonieră și cinci cazuri de Covid-19, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
Astfel, conform unui comunicat al Agenției, în perioada menționată, morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, cu 5,2% mai mult față de săptămâna anterioară a acesteia și o descreștere cu 45,5% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent. În total, au fost înregistrate 3698 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (57%).
Pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 213 de cazuri de gripă sezonieră (municipiul Chișinău – 202; Ialoveni – 4; Făleștii– 2; Cimișlia – 1; Orhei– 1; Soroca – 1; Strășeni– 1; Ceadâr-Lunga – 1), atestându-se o creștere de 3,3 ori în comparație cu săptămâna precedentă a acesteia.
„De la începutul perioadei de monitorizare (30.09.2024 – 12.01.2025, săptămânile 40/2024-02/2025) au fost înregistrate 392 cazuri de gripă, 66 691 cazuri de IACRS și 6 713 cazuri de infecții respiratorii acute severe.
Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 5 cazuri de Covid-19 (un caz – în regiunea transnistreană), fiind o descreștere de 28,8% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 2 cazuri”, menționează reprezentanții ANSP.
Specialiștii ANSP reiterează „importanța respectării măsurilor de igienă personală (spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse) și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate pentru prevenirea gripei și a altor infecții respiratorii”.